Ceasul ticaie si ma asigur daca am spus destule astazi. Inca nu mi se par suficiente vorbele, nu stiu daca m-am facut inteles, iar aceasta insistenta, pana la urma, a focului meu sufletesc pare sa se accentueze, lava neputintei lasand cratere. O numesc neputinta pentru ca ma domina mereu. Ma las condus de acel sentiment pur si nevinovat si ori de cate ori nu reusesc sa transmit mesajul cum trebuie, regasesc aceasta neputinta.
Merg inainte cu incredere cu fiecare zi ce trece si stiu ca daca gresesc pe alocuri, ma simt cat se poate de vinovat desi de putine ori o recunosc. In cele din urma ajung sa dobor aceasta spahie si sa caut sensul dintr-o alta perspectiva. Nu cunosc o alta solutie mai buna. Sunt fericit, sufletul meu poate sa strige cat se poate de tare, si pana la urma numai eu pot sa stric asta.
E nevoie mereu de cuvinte pentru mine. De propriile mele cuvinte. Am nevoie sa le rostesc pentru a fi sigur ca m-am facut inteles. Pentru ca iubesc al dracului de mult.
© Rustiuc Mihai Andrei, 05 Septembrie 2010
sâmbătă, 4 septembrie 2010
joi, 26 august 2010
Cascada de ciocolata
Visele mele erau candva precum o cascada de ciocolata. Mereu dulci, se schimbau in permanenta, dar aveau un tel clar, care mi-a ramas in inima inca de pe atunci - sa fiu mereu fericit.
Copilaria mea este ceea ce m-a ajutat sa ajung cum sunt acum, a fost o joaca permanenta, cu multe satisfactii, impliniri, recompense si nazbatii. Imi dau seama ca poate de aceea eram mereu fericit, ma jucam in permanenta si nu imi pasa de problemele lumii, de mizeria de afara sau de cat costa un suc. Eram preocupat sa construiesc case din Lego, sa adun pitici de la Kinder sau sa ma joc Monopoly cu vecinii de bloc.
Daca acum, insa, as fi nepasator la probleme si la ceea ce ma sensibilizeaza, probabil ca drumul pe care merg ar fi mult mai ciudat. Nu m-as putea vedea un ignorant egoist (ceea ce am fost numit de cateva ori, desi nu pot intelege cum). Intr-o oarecare masura, regret anumite decizii si fapte care au dus la un colaps al increderii unor persoane in mine si au ajuns sa traga concluzii pripite, sa isi schimbe parerea despre mine pe baza unor nimicuri. Pe de alta parte, sunt constient ca oricat de perfectionist as fi, printre faptele mele se vor strecura greseli si oricat de multa incredere as avea in propria-mi persoana, ma voi trada si pe mine uneori.
Nu mai sunt copil. Visele mele nu mai sunt o cascada de ciocolata, ci mai degraba o cafea dulce-amaruie, care imi trezesc optimismul si speranta din somnul negru in care cad uneori.
De azi, am sa schimb aceste lucruri, voi inota din nou in ciocolata...
© Rustiuc Mihai Andrei, 26 August 2010
Copilaria mea este ceea ce m-a ajutat sa ajung cum sunt acum, a fost o joaca permanenta, cu multe satisfactii, impliniri, recompense si nazbatii. Imi dau seama ca poate de aceea eram mereu fericit, ma jucam in permanenta si nu imi pasa de problemele lumii, de mizeria de afara sau de cat costa un suc. Eram preocupat sa construiesc case din Lego, sa adun pitici de la Kinder sau sa ma joc Monopoly cu vecinii de bloc.
Daca acum, insa, as fi nepasator la probleme si la ceea ce ma sensibilizeaza, probabil ca drumul pe care merg ar fi mult mai ciudat. Nu m-as putea vedea un ignorant egoist (ceea ce am fost numit de cateva ori, desi nu pot intelege cum). Intr-o oarecare masura, regret anumite decizii si fapte care au dus la un colaps al increderii unor persoane in mine si au ajuns sa traga concluzii pripite, sa isi schimbe parerea despre mine pe baza unor nimicuri. Pe de alta parte, sunt constient ca oricat de perfectionist as fi, printre faptele mele se vor strecura greseli si oricat de multa incredere as avea in propria-mi persoana, ma voi trada si pe mine uneori.
Nu mai sunt copil. Visele mele nu mai sunt o cascada de ciocolata, ci mai degraba o cafea dulce-amaruie, care imi trezesc optimismul si speranta din somnul negru in care cad uneori.
De azi, am sa schimb aceste lucruri, voi inota din nou in ciocolata...
© Rustiuc Mihai Andrei, 26 August 2010
duminică, 22 august 2010
De ce aruncam gunoiul pe jos ?
Ma gandeam nu demult la felul in care avem de suferit, din anumite puncte de vedere, pentru ca nu pastram curatenia in locurile pe care ne aflam, acasa, pe strada, in parcuri sau in cartiere. Faptul ca nu avem grija de ceea ce ne inconjoara nu e ceva care tine neaparat de educatie. Spun asta pentru ca am descoperit ca exista ceva mai mult si aceasta buba va exploda imediat de cat de puternic este umflata.
Aruncam gunoiul pe jos pentru ca nu avem respect. Nu avem respect pentru cei care ne conduc, pentru ca orice am face sistemul nu ne permite sa respiram. Nu avem respect pentru tara noastra, nu avem respect pentru ceilalti, iar daca traim intr-un mare gunoi, atunci nu e de mirare ca aruncam mizeriile chiar in el.
Din fericire, acest mare gunoi e facut din mai multe tipuri de gunoaie. In primul rand, sunt gunoaiele reciclabile, care chiar daca au ajuns acolo pot fi preluate si transformate in ceva mai bun decat ceea ce au ajuns. Pe urma, regasim obiectele de valoare, care au cazut "din greseala" in acest gunoi. In final, sunt deseurile, care orice am face tot gunoaie vor ramane mereu.
Boala generala a noastra e ca asteptam prea mult dupa o salvare care nu vine si nu o sa vina decat poate peste 200 de ani. Sunt probleme in toate domeniile - suntem condusi de hoti, din spitale pleaca doctorii si cad peretii, in politie nu poti avea mereu incredere, drumurile sunt pline de gropi, nu stiu, dar eu nu vad absolut nimic ce mi-ar putea da o doza de siguranta pentru ca traiesc aici.
© Rustiuc Mihai Andrei, 22 August 2010
Aruncam gunoiul pe jos pentru ca nu avem respect. Nu avem respect pentru cei care ne conduc, pentru ca orice am face sistemul nu ne permite sa respiram. Nu avem respect pentru tara noastra, nu avem respect pentru ceilalti, iar daca traim intr-un mare gunoi, atunci nu e de mirare ca aruncam mizeriile chiar in el.
Din fericire, acest mare gunoi e facut din mai multe tipuri de gunoaie. In primul rand, sunt gunoaiele reciclabile, care chiar daca au ajuns acolo pot fi preluate si transformate in ceva mai bun decat ceea ce au ajuns. Pe urma, regasim obiectele de valoare, care au cazut "din greseala" in acest gunoi. In final, sunt deseurile, care orice am face tot gunoaie vor ramane mereu.
Boala generala a noastra e ca asteptam prea mult dupa o salvare care nu vine si nu o sa vina decat poate peste 200 de ani. Sunt probleme in toate domeniile - suntem condusi de hoti, din spitale pleaca doctorii si cad peretii, in politie nu poti avea mereu incredere, drumurile sunt pline de gropi, nu stiu, dar eu nu vad absolut nimic ce mi-ar putea da o doza de siguranta pentru ca traiesc aici.
© Rustiuc Mihai Andrei, 22 August 2010
duminică, 11 iulie 2010
Curgerea continua
Am ajuns, intr-un final, intr-un punct de rascruce. M-am eliberat de povara mai mult emotionala a BAC-ului, rezultatele au fost foarte multumitoare, iar acum sper ca tot ceea ce urmeaza sa fie de o puternica incarcatura emotionala si cu topping de distractie.
Neputinta m-a marcat in unele momente. Ma simteam slabit, simteam ca nu pot gasi acel nivel de implinire si la fel ca si interiorul mai firav, exteriorul manifesta de asemenea simptomele unei scaderi accentuate de energie si vitalitate. M-am simtit captiv in acest corp, incercand sa il tin pe picioare, sa trec inainte prin foc, pentru ca drumul sub nicio forma nu s-a sfarsit aici. Trecerea timpului a lasat dupa cum era de asteptat niste urme.
La fel ca si Dilematicii pe care-i citesc saptamanal, am fost marcat de fenomenul OTV-ist. Nu in sensul ca am fost socat de arestarea si "surprinzatoarea" apoi eliberare, incununata cu un glorios concert manelistic si lautaresc, in cinstea sorgintelui de scandal, arestari, socuri, crime, spiritism, si, mai nou, figura "inportanta" pe scena politica a statului romanesc de 5 stelutze. Venit direct din Caracal, un oras strategic, la fel ca de altfel tot sudul nostru plin de intelectuali si inte....rlopi, omul acesta vrea sa schimbe ceva. Adica sa vanda prostia mai ieftin decat se vinde acum. Am auzit un zvon potrivit caruia acest personaj i-ar fi promis fostului presedinte, prietenul romanilor si al minerilor, cand i s-a inchis pentru prima data televiziunea, ca are de gand sa prosteasca o tara intreaga. Va reusi oare ?
Dupa cum se poate observa la o simpla privire, in ultima vreme am scris din ce in ce mai putin. Acest lucru se datoreaza faptului ca nici timpul nu-mi permite, si nivelul de inspiratie a fost la pamant in ultima vreme.
A... si referitor la bac. O impresie personala - a devenit un examen care nu mai sperie pe nimeni. Din pacate, incompetenta unora si nepotrivirea totala cu sarcina care li s-a impus m-a afectat si pe mine. Pana intr-un punct. Nu puteam sa ma las si am depus contestatie, iar pe urma am inteles ca totusi, nu e vina mea ca unii n-au nicio treaba cu limba si literatura romana. Numai nu inteleg de ce un examen din acesta ar trebui sa ne modeleze viitorul, avand in vedere faptul ca putini sunt aceia care il iau in serios si il considera un examen de "maturitate". Chiar daca am invatat si m-am pregatit cum trebuie si rezultatul s-a dovedit in final sa fie pe merit, am ramas cu amarul gust ca traiesc intr-o tara de cacat. Nu ca nu as fi stiut acest lucru inainte. Problema e ca zilnic primesc o gramada de motive, care imi intaresc convingerile.
© Rustiuc Mihai Andrei, 11 Iulie 2010
Neputinta m-a marcat in unele momente. Ma simteam slabit, simteam ca nu pot gasi acel nivel de implinire si la fel ca si interiorul mai firav, exteriorul manifesta de asemenea simptomele unei scaderi accentuate de energie si vitalitate. M-am simtit captiv in acest corp, incercand sa il tin pe picioare, sa trec inainte prin foc, pentru ca drumul sub nicio forma nu s-a sfarsit aici. Trecerea timpului a lasat dupa cum era de asteptat niste urme.
La fel ca si Dilematicii pe care-i citesc saptamanal, am fost marcat de fenomenul OTV-ist. Nu in sensul ca am fost socat de arestarea si "surprinzatoarea" apoi eliberare, incununata cu un glorios concert manelistic si lautaresc, in cinstea sorgintelui de scandal, arestari, socuri, crime, spiritism, si, mai nou, figura "inportanta" pe scena politica a statului romanesc de 5 stelutze. Venit direct din Caracal, un oras strategic, la fel ca de altfel tot sudul nostru plin de intelectuali si inte....rlopi, omul acesta vrea sa schimbe ceva. Adica sa vanda prostia mai ieftin decat se vinde acum. Am auzit un zvon potrivit caruia acest personaj i-ar fi promis fostului presedinte, prietenul romanilor si al minerilor, cand i s-a inchis pentru prima data televiziunea, ca are de gand sa prosteasca o tara intreaga. Va reusi oare ?
Dupa cum se poate observa la o simpla privire, in ultima vreme am scris din ce in ce mai putin. Acest lucru se datoreaza faptului ca nici timpul nu-mi permite, si nivelul de inspiratie a fost la pamant in ultima vreme.
A... si referitor la bac. O impresie personala - a devenit un examen care nu mai sperie pe nimeni. Din pacate, incompetenta unora si nepotrivirea totala cu sarcina care li s-a impus m-a afectat si pe mine. Pana intr-un punct. Nu puteam sa ma las si am depus contestatie, iar pe urma am inteles ca totusi, nu e vina mea ca unii n-au nicio treaba cu limba si literatura romana. Numai nu inteleg de ce un examen din acesta ar trebui sa ne modeleze viitorul, avand in vedere faptul ca putini sunt aceia care il iau in serios si il considera un examen de "maturitate". Chiar daca am invatat si m-am pregatit cum trebuie si rezultatul s-a dovedit in final sa fie pe merit, am ramas cu amarul gust ca traiesc intr-o tara de cacat. Nu ca nu as fi stiut acest lucru inainte. Problema e ca zilnic primesc o gramada de motive, care imi intaresc convingerile.
© Rustiuc Mihai Andrei, 11 Iulie 2010
joi, 17 iunie 2010
Memoriu unei societati incompetente
Din nefericire, mentalitatea de spagari, faptul ca mereu exista o alta cale decat a face lucrurile cum trebuie ne-a ramas inca de pe vremea lui Nenea Iancu, iar acum stam neputinciosi sa prefiguram un colaps ce ne va marca pe toti, unul cate unul, de la cel mai mic pana la cea mai titrata "bomba sexi" a tarisoarei noastre vesele.
Sunt martorul nedorit al acestui circ pe care niste jurnalisti incompetenti si niste politicieni rude cu Nae Catavencu il prezinta parca pe repeat. M-am saturat sa ma gandesc la faptul ca la noi in catunul asta degradat, se repara drumurile atunci cand e mai mare caldura sau cand e sigur ca o sa ploua, pentru ca atunci au dansii garantia ca isi baga niste banuti in buzunarele deja pline. M-am saturat sa ma gandesc ca orasul asta nu are o amarata de echipa de fotbal, desi trecutul ne demonstreaza ca o meritam.
Ma declar nemultumit si dezamagit, nu de actuala conducere, nu de fosta, ci de sistemul acesta murdar, corupt, in care politica e arma prostului si acel prost nu se gandeste la tine. Nu se gandeste probabil la trecutul sau, nu se gandeste ca poate el a avut candva dificultati si nu si-ar fi dorit ca "Cei de Sus" (cam asa ar trebui sa-i numim pentru ca se comporta ca niste divinitati) sa le faca viata si mai grea. Dar cand au ajuns ei zei, se razbuna pe ce pot : pe profesorii care le-au facut viata grea cand au fost elevi, pe medicii care intindeau mana dupa plicul cu bani, dar pe ei insisi se iubesc. Desi se cearta in fata camerelor, pun pariu ca sunt prieteni nedespartiti in viata privata.
Exista un lucru ce ma deranjeaza extraordinar si nu stiu daca li se datoreaza tot lor. Imaginati-va o situatie in care, spre exemplu, admirati un profesor sau un medic pentru corectitudinea lor, pentru profesionalitatea si priceperea lor, iar faptele dumnealor va intaresc convingerile. Dupa mult timp cat persoana respectiva a demonstrat in permanenta aceste calitati, auziti un zvon cum, sa spunem acel profesor model ar fi influentat oarecum un comitet care ocupa de delegarile de la Bacalaureat. Numai un zvon, nicio dovada concreta. V-ar schimba cu ceva parerea despre el ? Eu am trecut printr-un episod similar de curand si m-a pus pe ganduri. Oi fi eu de vina sau starea aceasta de spirit, cum ca cel care e corect ori e fraier ori e prea bogat, care pluteste pe la noi sa fie de vina ? Spune-ti-mi voi.
Si, cum tot vine Bacul, vreau sa va urez celor de a 12-a multa putere de concentrare si de munca la Bac si la admitere in special. Molto bene !
© Rustiuc Mihai Andrei, 17 Iunie 2010
Sunt martorul nedorit al acestui circ pe care niste jurnalisti incompetenti si niste politicieni rude cu Nae Catavencu il prezinta parca pe repeat. M-am saturat sa ma gandesc la faptul ca la noi in catunul asta degradat, se repara drumurile atunci cand e mai mare caldura sau cand e sigur ca o sa ploua, pentru ca atunci au dansii garantia ca isi baga niste banuti in buzunarele deja pline. M-am saturat sa ma gandesc ca orasul asta nu are o amarata de echipa de fotbal, desi trecutul ne demonstreaza ca o meritam.
Ma declar nemultumit si dezamagit, nu de actuala conducere, nu de fosta, ci de sistemul acesta murdar, corupt, in care politica e arma prostului si acel prost nu se gandeste la tine. Nu se gandeste probabil la trecutul sau, nu se gandeste ca poate el a avut candva dificultati si nu si-ar fi dorit ca "Cei de Sus" (cam asa ar trebui sa-i numim pentru ca se comporta ca niste divinitati) sa le faca viata si mai grea. Dar cand au ajuns ei zei, se razbuna pe ce pot : pe profesorii care le-au facut viata grea cand au fost elevi, pe medicii care intindeau mana dupa plicul cu bani, dar pe ei insisi se iubesc. Desi se cearta in fata camerelor, pun pariu ca sunt prieteni nedespartiti in viata privata.
Exista un lucru ce ma deranjeaza extraordinar si nu stiu daca li se datoreaza tot lor. Imaginati-va o situatie in care, spre exemplu, admirati un profesor sau un medic pentru corectitudinea lor, pentru profesionalitatea si priceperea lor, iar faptele dumnealor va intaresc convingerile. Dupa mult timp cat persoana respectiva a demonstrat in permanenta aceste calitati, auziti un zvon cum, sa spunem acel profesor model ar fi influentat oarecum un comitet care ocupa de delegarile de la Bacalaureat. Numai un zvon, nicio dovada concreta. V-ar schimba cu ceva parerea despre el ? Eu am trecut printr-un episod similar de curand si m-a pus pe ganduri. Oi fi eu de vina sau starea aceasta de spirit, cum ca cel care e corect ori e fraier ori e prea bogat, care pluteste pe la noi sa fie de vina ? Spune-ti-mi voi.
Si, cum tot vine Bacul, vreau sa va urez celor de a 12-a multa putere de concentrare si de munca la Bac si la admitere in special. Molto bene !
© Rustiuc Mihai Andrei, 17 Iunie 2010
miercuri, 26 mai 2010
Agitatie
Incercand sa revin la ceea ce am inceput sa construiesc cu catva timp in urma, am ajuns la o concluzie, nu stiu daca sa o numesc prematura sau nu, care imi releva faptul ca e oarecum zadarnic sa primeasca unii la fel de deschis acel ceva pe care tu incerci sa-l transmiti, cum ti-ai dori...
Pe fondul agitat al unui traiect scuturat de neplaceri, as dori, prin incercarea de a releva altora ceea ce eu poate am descoperit cu multa vreme in urma, sa recuperez acele lucruri si, daca e posibil, sa descopar eu insumi diverse si posibile salvari ale spiritului. M-am indepartat candva de credinta, eram chiar revoltat impotriva celui pe care eu il vad altfel decat o caricatura mediatica si manipulatoare, dar dupa multa vreme am realizat ca revolta era indreptata nu asupra Creatorului, ci mai degraba asupra imaginii pe care i-au creat-o si i-au modelat-o timp de secole cei care au reusit sa influenteze perceptii si sa schimbe cursul istoriei dupa bunul plac.
Plutind asupra unor asertiuni de tip dogmatic si incercand sa imi formulez o alta lege, am ajuns in fond la ideea ca exista karma. Desi dorintele mele sunt cu totul si cu totul pure, iar in viziunea mea se contureaza o serie de fapte bune intr-un numar mare de directii, acestea sunt patate de actiunile mele negandite, producand reverberatii si tinand acul masuratorului de karma in directia nefavorabila mie.
Voi continua ideea in curand... Pana atunci, probabil va trebui sa am mai multa grija cu faptele si gandurile...
© Rustiuc Mihai Andrei, 26 Mai 2010
Pe fondul agitat al unui traiect scuturat de neplaceri, as dori, prin incercarea de a releva altora ceea ce eu poate am descoperit cu multa vreme in urma, sa recuperez acele lucruri si, daca e posibil, sa descopar eu insumi diverse si posibile salvari ale spiritului. M-am indepartat candva de credinta, eram chiar revoltat impotriva celui pe care eu il vad altfel decat o caricatura mediatica si manipulatoare, dar dupa multa vreme am realizat ca revolta era indreptata nu asupra Creatorului, ci mai degraba asupra imaginii pe care i-au creat-o si i-au modelat-o timp de secole cei care au reusit sa influenteze perceptii si sa schimbe cursul istoriei dupa bunul plac.
Plutind asupra unor asertiuni de tip dogmatic si incercand sa imi formulez o alta lege, am ajuns in fond la ideea ca exista karma. Desi dorintele mele sunt cu totul si cu totul pure, iar in viziunea mea se contureaza o serie de fapte bune intr-un numar mare de directii, acestea sunt patate de actiunile mele negandite, producand reverberatii si tinand acul masuratorului de karma in directia nefavorabila mie.
Voi continua ideea in curand... Pana atunci, probabil va trebui sa am mai multa grija cu faptele si gandurile...
© Rustiuc Mihai Andrei, 26 Mai 2010
luni, 10 mai 2010
Lovituri din toate partile
Imi imaginam substanta plutind pe un camp de batalie, fara sa fie parte a vreunei tabere. Leviteaza tocmai pe unde zboara proiectilele, printre soldatii care mor. Calca in sangele mortilor si se manjeste cu slabiciunea lor. Se fereste de medici, pe care ii detesta, si se lasa prada unui indelungat sir de promisiuni divine.
O vedeam intr-o racheta catre luna. O lovea vacuumul, presiunea. Se lasa greoaie pe aceasta si totodata nu putea sa fie evacuata pentru ca ar fi ajuns in eter. Praful stelar ar fi cuprins-o si cum acesta este plin de puritate, nu ar fi putut vietui acolo sus.
Se rotea intr-un carusel pentru copii. Caruselul nu era unul pentru copii cuminti, ascultatori, ci pentru cei mai obraznici din acel orasel provincial, cei care-si scuipa vecinii mai mici, plini de inocenta. Era caruselul clovnului care ucide minti nepregatite.
Ar fi vrut sa ajunga si intre reptile. In mocirla, cu toti serpii si crocodilii care o asteptau cu o pofta nemaipomenita. Se retragea incet, si-si dadu seama ca mereu va exista un rau mai mare, un rau pe care nici cel mai bun Vanish pentru roz nu l-ar fi putut curata.
© Rustiuc Mihai Andrei, 10 Mai 2010
O vedeam intr-o racheta catre luna. O lovea vacuumul, presiunea. Se lasa greoaie pe aceasta si totodata nu putea sa fie evacuata pentru ca ar fi ajuns in eter. Praful stelar ar fi cuprins-o si cum acesta este plin de puritate, nu ar fi putut vietui acolo sus.
Se rotea intr-un carusel pentru copii. Caruselul nu era unul pentru copii cuminti, ascultatori, ci pentru cei mai obraznici din acel orasel provincial, cei care-si scuipa vecinii mai mici, plini de inocenta. Era caruselul clovnului care ucide minti nepregatite.
Ar fi vrut sa ajunga si intre reptile. In mocirla, cu toti serpii si crocodilii care o asteptau cu o pofta nemaipomenita. Se retragea incet, si-si dadu seama ca mereu va exista un rau mai mare, un rau pe care nici cel mai bun Vanish pentru roz nu l-ar fi putut curata.
© Rustiuc Mihai Andrei, 10 Mai 2010
luni, 3 mai 2010
Incepe din interior
Da, e inocenta gandirea inca si se lasa purtata de puternicul val al bucuriilor si al sinceritatii ce se manifesta mereu... Spera mereu la un viitor frumos si la zile pline si drumuri indepartate, la inghetata la o terasa din Venetia sau la o excursie cu vaporasul sa privim impreuna ghetarii din Alaska. E irelevant sincer, atata timp cat gandul zboara acolo, si zboara impreuna.
Niciodata n-as fi crezut... Era mereu un joc monoton de care si eu pana la urma m-am plictisit, tocmai faptul ca praful care s-a asezat peste tot era atata de gros mi-a trebuit multa vreme sa-l curat si nici nu mi-as fi imaginat vreodata ca o sa pot atat de pur si de curat... Adevarul e ca acel joc monoton s-a transformat intr-o alta lume si mi-a teleportat gandirea intr-o alta dimensiune, iar unghiul dinspre care imi focalizez viata e undeva in regiunea pozitivismului.
Ar fi prea de tot sa ma plang acum de faptul ca nu e totdeauna perfect. E perfect, pana si certurile sunt perfecte pentru ca atunci simt concret cum sta treaba. Sunt perfect convins ca daca m-ar pune cineva cu 6 luni in urma sa aleg din nou, aceeasi alegere as face-o. Nu cred ca se poate explica in cuvinte, insa aceasta stare de spirit care se naste de fiecare data cand suntem impreuna ma face sa ma simt cu adevarat fericit.
Am trecut deja... Nu e o gluma, nu e un joc monoton. Este urmatorul nivel pe care il asteptam de atata timp... Acest nivel a venit, in sfarsit. Si e al naibii de frumoasa, de pura, de inteligenta si de misterioasa...
© Rustiuc Mihai Andrei, 04 Mai 2010
Niciodata n-as fi crezut... Era mereu un joc monoton de care si eu pana la urma m-am plictisit, tocmai faptul ca praful care s-a asezat peste tot era atata de gros mi-a trebuit multa vreme sa-l curat si nici nu mi-as fi imaginat vreodata ca o sa pot atat de pur si de curat... Adevarul e ca acel joc monoton s-a transformat intr-o alta lume si mi-a teleportat gandirea intr-o alta dimensiune, iar unghiul dinspre care imi focalizez viata e undeva in regiunea pozitivismului.
Ar fi prea de tot sa ma plang acum de faptul ca nu e totdeauna perfect. E perfect, pana si certurile sunt perfecte pentru ca atunci simt concret cum sta treaba. Sunt perfect convins ca daca m-ar pune cineva cu 6 luni in urma sa aleg din nou, aceeasi alegere as face-o. Nu cred ca se poate explica in cuvinte, insa aceasta stare de spirit care se naste de fiecare data cand suntem impreuna ma face sa ma simt cu adevarat fericit.
Am trecut deja... Nu e o gluma, nu e un joc monoton. Este urmatorul nivel pe care il asteptam de atata timp... Acest nivel a venit, in sfarsit. Si e al naibii de frumoasa, de pura, de inteligenta si de misterioasa...
© Rustiuc Mihai Andrei, 04 Mai 2010
joi, 29 aprilie 2010
Signum
Ne-am saturat de oameni morti, de aceeasi plicticosi care stau inchisi in casa si nu fac nimic. Care e moda astazi ? Sa iesi in centrul orasului sa vezi niste oameni care nu prea au niciun scop in viata cum se invart in cerc prin sensul giratoriu... Cat de placut poate fi ? Mai mult, ca acest fapt este alimentat de si mai limitatii din parc, care stau si privesc exaltati la niste baietasi si niste fetite care mai mult ca sigur sunt niste "pierduti" cum ar spune un cunoscut.
Dupa o introducere din asta, imi zboara gandul ca in majoritatea posturilor mele vorbesc despre dezvoltare, despre evolutia sub semnul protector al culturii si artei care pot lumina minti. Vorbeam si atat despre aspecte personale, cat si despre concepte care imi servesc drept modele de a avansa in lume ca latura spirituala. Acum insa, consider ca nu prea se gasesc cai de iesire din galeata asta.
Care-i semnul pana la urma ? Care-i destinatia ? Accederea la ce ? Oare ei sa fie modelele negative pe care ni le ofera cineva ? Nu stiu. Ziceam ei ca poate oricare oras are sensul lui in care se invart niste "pierduti". Partea proasta e ca a trebuit sa caut un parc dintr-o zona nu tocmai centrala a orasului, in care sa pot petrece si eu o dupa-masa mai linistit. Ca pana la urma, pe la noi e plin de culori de psittacus si imi urla in cap zgomotele de la motoarele pe care unii inteligenti le supratureaza in viteza 1 ca sa faca mai multa galagie. Am cautat si eu o oaza de liniste si am gasit-o pana la urma, dar e foarte trist ca tocmai acolo. E normal ca orasul sa fie plin de oameni si cat mai interesant atunci cand iesi din casa, insa nu de specimene de acelasi tip care satura pe toti.
© Rustiuc Mihai Andrei, 29 Aprilie 2010
Dupa o introducere din asta, imi zboara gandul ca in majoritatea posturilor mele vorbesc despre dezvoltare, despre evolutia sub semnul protector al culturii si artei care pot lumina minti. Vorbeam si atat despre aspecte personale, cat si despre concepte care imi servesc drept modele de a avansa in lume ca latura spirituala. Acum insa, consider ca nu prea se gasesc cai de iesire din galeata asta.
Care-i semnul pana la urma ? Care-i destinatia ? Accederea la ce ? Oare ei sa fie modelele negative pe care ni le ofera cineva ? Nu stiu. Ziceam ei ca poate oricare oras are sensul lui in care se invart niste "pierduti". Partea proasta e ca a trebuit sa caut un parc dintr-o zona nu tocmai centrala a orasului, in care sa pot petrece si eu o dupa-masa mai linistit. Ca pana la urma, pe la noi e plin de culori de psittacus si imi urla in cap zgomotele de la motoarele pe care unii inteligenti le supratureaza in viteza 1 ca sa faca mai multa galagie. Am cautat si eu o oaza de liniste si am gasit-o pana la urma, dar e foarte trist ca tocmai acolo. E normal ca orasul sa fie plin de oameni si cat mai interesant atunci cand iesi din casa, insa nu de specimene de acelasi tip care satura pe toti.
© Rustiuc Mihai Andrei, 29 Aprilie 2010
luni, 26 aprilie 2010
Momentum
Viata are un mod ciudat de a-si arata felul si cat de curva poate sa fie uneori. Spun asta pentru ca se poate intoarce cu 90 de grade si sa-ti arate dosul pentru niste greseli care te vizeaza pe tine in mod direct. De cele mai multe ori, unul primeste pedeapsa acesteia pentru greseli fata de sine si nu fata de ceilalti. Ar fi mai corect si totodata mai normal sa fii pedepsit pentru ce le faci altora, nu ?
Probabil ca daca am fi toti in acelasi contingent si am gandi in aceeasi directie ne-am scuti unii pe ceilalti de eternele caderi in mocirla si poate ne-am putea ridica atunci cand am fi la pamant. Totusi, curatirea asta si capacitatea de a deslusi enigmele ce ne sunt puse in fata ar trebui sa puna in practica armele primite de la mai marii trecuti prin viata, anume cei care au acumulat invataturi si le-au transmis mai departe prin flacara creatoare.
Nu mi-ar placea sa vad o lume condusa de analfabeti, in care sa fim toti niste moluste care se tarasc fara vlaga. Cred ca prin puterea mintii si capacitatea de a diferentia lucrurile intre ele putem sa coloram impreuna lumea si sa-i dam o alta nota decat asta pe care i-o da scandalul, razboiul si foamea de putere si bani. Cred ca daca crestem de mici cu ideea ca banii si puterea sunt mai importante decat legaturile indestructibile, sentimentele profunde ,distractia intre prieteni, puterea de a ne bucura pentru cele mai marunte lucruri si alte lucruri atat de evidente, dar bineinteles, atat de expirate in viziunea unora, atunci suntem sortiti damnarii.
Evident fiecare dintre noi am facut mai multe sau mai putine greseli de-a lungul vietii si fata de prieteni, familie sau chiar si fata de straini. Problema e ca mintea si trupul ne sunt furate de lucruri mai importante in aparenta si astfel uitam ca trebuie sa mai vedem ce fac prietenii de demult sau cum se descurca in viata. Ganditi-va un moment cum stau lucrurile, cine merita si cine nu atentia voastra si hotarati-va daca trebuie sau nu sa dati un telefon sa vedeti ce fac acele persoane. O lume gri si separata e in defavoarea tuturor. Trebuie colorata si trebuie sa o coloram impreuna.
Astfel, daca vedeti ca nu puteti salva ce e de salvat nu va invinovatiti pentru ca nu intotdeauna este doar vina voastra. Atunci sa va invinovatiti cand simtiti ca sunteti pe drept cei care au gresit si atunci dati-va silinta sa treceti peste probleme si greseli si lasati-va prada bunului simt si plecati-va in fata celor pe care ii puteti numi cu adevarat prieteni.
© Rustiuc Mihai Andrei, 26 Aprilie 2010
Probabil ca daca am fi toti in acelasi contingent si am gandi in aceeasi directie ne-am scuti unii pe ceilalti de eternele caderi in mocirla si poate ne-am putea ridica atunci cand am fi la pamant. Totusi, curatirea asta si capacitatea de a deslusi enigmele ce ne sunt puse in fata ar trebui sa puna in practica armele primite de la mai marii trecuti prin viata, anume cei care au acumulat invataturi si le-au transmis mai departe prin flacara creatoare.
Nu mi-ar placea sa vad o lume condusa de analfabeti, in care sa fim toti niste moluste care se tarasc fara vlaga. Cred ca prin puterea mintii si capacitatea de a diferentia lucrurile intre ele putem sa coloram impreuna lumea si sa-i dam o alta nota decat asta pe care i-o da scandalul, razboiul si foamea de putere si bani. Cred ca daca crestem de mici cu ideea ca banii si puterea sunt mai importante decat legaturile indestructibile, sentimentele profunde ,distractia intre prieteni, puterea de a ne bucura pentru cele mai marunte lucruri si alte lucruri atat de evidente, dar bineinteles, atat de expirate in viziunea unora, atunci suntem sortiti damnarii.
Evident fiecare dintre noi am facut mai multe sau mai putine greseli de-a lungul vietii si fata de prieteni, familie sau chiar si fata de straini. Problema e ca mintea si trupul ne sunt furate de lucruri mai importante in aparenta si astfel uitam ca trebuie sa mai vedem ce fac prietenii de demult sau cum se descurca in viata. Ganditi-va un moment cum stau lucrurile, cine merita si cine nu atentia voastra si hotarati-va daca trebuie sau nu sa dati un telefon sa vedeti ce fac acele persoane. O lume gri si separata e in defavoarea tuturor. Trebuie colorata si trebuie sa o coloram impreuna.
Astfel, daca vedeti ca nu puteti salva ce e de salvat nu va invinovatiti pentru ca nu intotdeauna este doar vina voastra. Atunci sa va invinovatiti cand simtiti ca sunteti pe drept cei care au gresit si atunci dati-va silinta sa treceti peste probleme si greseli si lasati-va prada bunului simt si plecati-va in fata celor pe care ii puteti numi cu adevarat prieteni.
© Rustiuc Mihai Andrei, 26 Aprilie 2010
marți, 20 aprilie 2010
Migrene
Momentul actual imi pare pictat din pigmenti de "fleurs du mal" (C. Baudelaire), intrucat masor tot noroiul asta migrenar prin transfigurare artistica si incerc sa-i caut sensul. Ma simt si eu cum se simte un "vultur prabusit intr-un om" (N. Stanescu), e o infrangere categorica, pentru ca ma detasez de valorile morale si daca ma las intins pe scandurile sensibile ale rotii norocului simt ca aceasta se va rupe incet sub mine.
Totusi, distanta e inca mare si salvarea nu este una imposibila. Incerc sa-mi mentin balansul, dar daca mocirla contemporana ma va ajunge, atunci probabil ca deja in planul asta nu mai exista un rost. Cred ca pe planul asta scopul e undeva si trebuie descoperit cat de repede, pentru a putea trece la nivelul urmator.
Simt cum ma cuprinde junghiul iar capul nu mai are mult pana va exploda. Mucozitatile racelii sufletesti ar atarna la intrare, iar tusea mi-ar parea de necontenit. Monstruozitatea spatiului interior s-ar caracteriza prin compromisuri morale facute in favoarea lucrurilor lumesti, ce-si pierd valoarea foarte repede. Daca imi pierd balansul, sunt sigur ca groapa in care voi cadea va fi una din care voi iesi mult prea greu...
© Rustiuc Mihai Andrei, 20 Aprilie 2010
Totusi, distanta e inca mare si salvarea nu este una imposibila. Incerc sa-mi mentin balansul, dar daca mocirla contemporana ma va ajunge, atunci probabil ca deja in planul asta nu mai exista un rost. Cred ca pe planul asta scopul e undeva si trebuie descoperit cat de repede, pentru a putea trece la nivelul urmator.
Simt cum ma cuprinde junghiul iar capul nu mai are mult pana va exploda. Mucozitatile racelii sufletesti ar atarna la intrare, iar tusea mi-ar parea de necontenit. Monstruozitatea spatiului interior s-ar caracteriza prin compromisuri morale facute in favoarea lucrurilor lumesti, ce-si pierd valoarea foarte repede. Daca imi pierd balansul, sunt sigur ca groapa in care voi cadea va fi una din care voi iesi mult prea greu...
© Rustiuc Mihai Andrei, 20 Aprilie 2010
miercuri, 14 aprilie 2010
Cum te schimba patru ani
In 4 ani, am cunoscut o sumedenie de oameni, multi dintre care nici nu ma mai saluta pe strada, am trecut prin locuri pe care nici nu mi le mai amintesc prea bine, am auzit cantece pe care daca le-as auzi din nou nu sunt sigur daca le-as putea fredona. Am strans foarte multe maini, am considerat prieteni foarte multe persoane, dar dupa patru ani realizez ca singuratatea cu care am pornit e aproape aceeasi acum.
Spun aproape pentru ca dupa atata timp am avut ocazia sa-mi dau seama cine merita si cine nu adevarata apreciere. Probabil ca nici acesti patru ani nu imi pot arata cu adevarat pe cine trebuie sa pastrez aproape. Poate nici in intreaga viata nu voi reusi acest lucru.
Observ cum un musuroi de furnici care odinioara era numit "gasca" s-a disipat si s-a imprastiat in zeci de grupulete, care si-au format la randul lor alte "gasti" si tot asa raman eu pana la urma si restul pleaca. Nu am ramas singur, nu e vorba de asta. Stiu ca cine a ramas cu mine, adica pe cine am pastrat, va ramane si mult mai tarziu tot aici.
Vad cum persoane cu care eram in stare sa-mi impart hainele, mancarea si aerul au ajuns pentru mine doar pungi de plastic pe care le poarta vantul cum o vrea el. Imi dau seama ca poate la un moment dat am gresit in astia patru ani, si sunt sigur ca nu am facut-o doar o singura data, dar imi dau seama la fel de clar ca oricat de mult as fi gresit eu si oricat de mult voi gresi in continuare, separarea nu s-a facut doar din partea mea.
Regrete ? Nu stiu daca se pot numi asa. Vor ramane doar amintiri mai mult sau mai putin frumoase, vad persoanele respective ca niste turisti carora li s-a terminat sezonul si au plecat. Putini sunt cei care s-au indragostit de zona pe care au vizitat-o si s-au hotarat sa se mute acolo. Dar daca s-au hotarat sa se mute acolo inseamna ca apreciaza cu adevarat ceea ce au descoperit si vor sa pastreze, iar numai un tsunami i-ar putea goni de acolo.
Nu ma consider superior celor pe care nu i-am pastrat langa mine. Faptul ca ei au mers inainte se rezuma la o incompatibilitate sau poate nu au avut dorinta de a ramane aici. In orice caz, schimbarile pe care mi le-au adus cei 4 ani nu se rezuma aici.
Simt cum am crescut de la an la an, cum am acumulat din ce in ce mai multe, si am un oarecare regret. Prefer sa fi fost persoana naiva care am fost atunci, care credeam ca lumea este colorata si ca totul se rezuma la a-ti construi viitorul prin a face ceea ce ti se spune de la cei pe care tu ii consideri ghizi, pentru ca ceea ce ei iti spun iti garanteaza drumul catre succes. M-am convins singur ca nu e asa, si desi sfaturile m-au ajutat, nu mi-au adus mereu ceea ce eu cautam.
Oricum, am cautat mai mult decat 4 ani ceva anume ceea ce am gasit nu cu multa vreme in urma. Cautam ceva pur, ceva sincer, ceva care sa fie pentru mine ca o fiinta vie care sa emane lumina si forta. Am cautat o legatura din cel mai puternic metal, o legatura care nu poate fi rupta decat de rele practici. Cred ca am gasit ceea ce cautam, pentru ca simt cum lumina aceasta ma ocroteste de fiecare data si desi ca orice lumina, se stinge cateodata, sta asa doar putina vreme, pentru ca apoi sa lumineze din nou la fel de puternic si sa ma vindece de fiecare data cand am nevoie.
Asadar, in 4 ani am descoperit sinceritate, ipocrizie, tradare, instrainare, adevar, speranta, iubire si ura. Toate acestea fac din mine acum un corpus polifonic extrem de instabil si eu unul ma simt ca pe gheata...
© Rustiuc Mihai Andrei, 14 Aprilie 2010
Spun aproape pentru ca dupa atata timp am avut ocazia sa-mi dau seama cine merita si cine nu adevarata apreciere. Probabil ca nici acesti patru ani nu imi pot arata cu adevarat pe cine trebuie sa pastrez aproape. Poate nici in intreaga viata nu voi reusi acest lucru.
Observ cum un musuroi de furnici care odinioara era numit "gasca" s-a disipat si s-a imprastiat in zeci de grupulete, care si-au format la randul lor alte "gasti" si tot asa raman eu pana la urma si restul pleaca. Nu am ramas singur, nu e vorba de asta. Stiu ca cine a ramas cu mine, adica pe cine am pastrat, va ramane si mult mai tarziu tot aici.
Vad cum persoane cu care eram in stare sa-mi impart hainele, mancarea si aerul au ajuns pentru mine doar pungi de plastic pe care le poarta vantul cum o vrea el. Imi dau seama ca poate la un moment dat am gresit in astia patru ani, si sunt sigur ca nu am facut-o doar o singura data, dar imi dau seama la fel de clar ca oricat de mult as fi gresit eu si oricat de mult voi gresi in continuare, separarea nu s-a facut doar din partea mea.
Regrete ? Nu stiu daca se pot numi asa. Vor ramane doar amintiri mai mult sau mai putin frumoase, vad persoanele respective ca niste turisti carora li s-a terminat sezonul si au plecat. Putini sunt cei care s-au indragostit de zona pe care au vizitat-o si s-au hotarat sa se mute acolo. Dar daca s-au hotarat sa se mute acolo inseamna ca apreciaza cu adevarat ceea ce au descoperit si vor sa pastreze, iar numai un tsunami i-ar putea goni de acolo.
Nu ma consider superior celor pe care nu i-am pastrat langa mine. Faptul ca ei au mers inainte se rezuma la o incompatibilitate sau poate nu au avut dorinta de a ramane aici. In orice caz, schimbarile pe care mi le-au adus cei 4 ani nu se rezuma aici.
Simt cum am crescut de la an la an, cum am acumulat din ce in ce mai multe, si am un oarecare regret. Prefer sa fi fost persoana naiva care am fost atunci, care credeam ca lumea este colorata si ca totul se rezuma la a-ti construi viitorul prin a face ceea ce ti se spune de la cei pe care tu ii consideri ghizi, pentru ca ceea ce ei iti spun iti garanteaza drumul catre succes. M-am convins singur ca nu e asa, si desi sfaturile m-au ajutat, nu mi-au adus mereu ceea ce eu cautam.
Oricum, am cautat mai mult decat 4 ani ceva anume ceea ce am gasit nu cu multa vreme in urma. Cautam ceva pur, ceva sincer, ceva care sa fie pentru mine ca o fiinta vie care sa emane lumina si forta. Am cautat o legatura din cel mai puternic metal, o legatura care nu poate fi rupta decat de rele practici. Cred ca am gasit ceea ce cautam, pentru ca simt cum lumina aceasta ma ocroteste de fiecare data si desi ca orice lumina, se stinge cateodata, sta asa doar putina vreme, pentru ca apoi sa lumineze din nou la fel de puternic si sa ma vindece de fiecare data cand am nevoie.
Asadar, in 4 ani am descoperit sinceritate, ipocrizie, tradare, instrainare, adevar, speranta, iubire si ura. Toate acestea fac din mine acum un corpus polifonic extrem de instabil si eu unul ma simt ca pe gheata...
© Rustiuc Mihai Andrei, 14 Aprilie 2010
duminică, 11 aprilie 2010
Graficele unei existente pecetluite
Sperantele mele fata de un viitor mai bun s-au naruit privind situatia unora care au trecut prin lucruri asemanatoare cu ale mele. Ma simteam ca un tractor pe un camp fara fertilitate, faptul ca voi fi pus in functiune va fi de prisos, pentru ca nu vor exista rezultate notabile. Acest lucru se manifesta in interiorul cercului apropiat, sau mai degraba in sfera asta mizerabila in care suntem tinuti cu totii si ni se ascund cateva treburi, care daca le-am stii, poate am reusi mai multe cu sufletul.
De la (0,0) incep frumos toate. Bineinteles ca acest inceput este unul ascendent catre plus infinit, dar fiecare experienta nefasta este marcata de cate un punct extrem opus in cadranul III care are o culoare neagra precum abanosul cel mai pur. Un echilibru de sticla il cautam permanent pe acest fitil atat de apropiat de flacara terminatoare.
Daca as privi o vizita dintr-o lume indepartata, probabil ca nu as stii cum sa ma manifest. Poate m-as manifesta intr-un mod ostil, precum e de asteptat de la o rasa atat de incapabila sa creeze legaturi cu fundament sincer si de incredere. Sau poate as arata teama, pentru ca in cele mai multe cazuri, teama de necunoscut este mai puternica decat teama de moarte.
© Rustiuc Mihai Andrei, 11 Aprilie 2010
De la (0,0) incep frumos toate. Bineinteles ca acest inceput este unul ascendent catre plus infinit, dar fiecare experienta nefasta este marcata de cate un punct extrem opus in cadranul III care are o culoare neagra precum abanosul cel mai pur. Un echilibru de sticla il cautam permanent pe acest fitil atat de apropiat de flacara terminatoare.
Daca as privi o vizita dintr-o lume indepartata, probabil ca nu as stii cum sa ma manifest. Poate m-as manifesta intr-un mod ostil, precum e de asteptat de la o rasa atat de incapabila sa creeze legaturi cu fundament sincer si de incredere. Sau poate as arata teama, pentru ca in cele mai multe cazuri, teama de necunoscut este mai puternica decat teama de moarte.
© Rustiuc Mihai Andrei, 11 Aprilie 2010
marți, 6 aprilie 2010
Ingeri de duzina
Flacara curajului meu sufletesc ce reuseste sa ma tina plutind asupra monotoniei si strictetii urbane pare ca isi pierde caldura, intrucat muzicantii nu vor sa imi mai cante melodia si pilonii pe care sta asezata increderea mea incep sa cedeze. Mi-am aruncat durerile si dragostea pentru frumos in mainile unor ingeri care nu prea mai au pene in aripi, dupa cum i-au jupuit nebunii orbi.
Asta e, ma vor purta pe langa nori in portocaliul apusului si vom lasa impreuna urme ca si avioanele cu reactie, ne vom pierde urma apoi deasupra unui rau pe care se reflecta insasi astrul tutelar, luna. Mai mult ii port eu pe ei, nu au forta, de fapt isi canalizeaza energiile pentru alte treburi decat eu.
Placerile mele se tarasc pe umerii unor epave de fiinte, care nu pot sa duca greul mai departe astfel. Cred ca sunt in cadere libera si vor penetra scoarta terestra, de vor ajunge exact pana in iadul in care ni se invart bunatatile si isi pierd gustul si cele mai amuzante glume...
© Rustiuc Mihai Andrei, 06 Aprilie 2010
Asta e, ma vor purta pe langa nori in portocaliul apusului si vom lasa impreuna urme ca si avioanele cu reactie, ne vom pierde urma apoi deasupra unui rau pe care se reflecta insasi astrul tutelar, luna. Mai mult ii port eu pe ei, nu au forta, de fapt isi canalizeaza energiile pentru alte treburi decat eu.
Placerile mele se tarasc pe umerii unor epave de fiinte, care nu pot sa duca greul mai departe astfel. Cred ca sunt in cadere libera si vor penetra scoarta terestra, de vor ajunge exact pana in iadul in care ni se invart bunatatile si isi pierd gustul si cele mai amuzante glume...
© Rustiuc Mihai Andrei, 06 Aprilie 2010
duminică, 4 aprilie 2010
Exil
Incercand sa inlatur defectiunile propriului ego, am dat de respingerea si nemultumirea mai multor fiinte cu care convietuiesc. Aceste incercari repetate de a progresa pe scara altruismului si a altor chestii pozitive, asociate cu reactiile unora, ma fac sa ma simt un singuratic, unul care nu poate gasi locul potrivit decat daca il imparte cu sine.
In intunericul dezolant, sunt intr-o casa fara ferestre, intr-o padure in care toti copacii par a avea ceva cu mine. Fiintele noptii, opera maleficului, sunt surorile prietenilor apropiati in aparenta, care nu vor decat sa ma vada cazand din nou. Sicriul acesta stramt ma strange si pare ca-mi voi pierde respiratia in curand, iar inima pulseaza prea repede pentru a ma mai putea tine viu.
Se inchid usile binelui, caprioarele si iepurii au fugit demult, dar lupii si vulpile sunt aici in jurul meu. Aceasta dictatura a salbaticiei ma guverneaza, voi deveni un animal al propriei mele lumi, o lume care ma face sa fiu asa. Zimtii lamelor de ferastrau se apropie din ce in ce mai tare si ma vor taia in curand daca nu-mi voi altera persoana.
Ma simt agatat de un lant, pe o macara, la etajul 150 al unui zgarie-nori. Atarn spre orasul plin de pacat si lipsit de arta purificatoare si iluminatoare, iar locuitorii vor sa ma linseze pentru simplul fapt ca incerc sa le fac viata mai buna. Partea buna e ca eu sunt sus, iar ei nu ma pot ajunge nicicum, dar sindromul existentei in stare de leguma emanat de cei de sub mine ma face sa transpir si sa ma simt instabil acolo deasupra...
© Rustiuc Mihai Andrei, 04 Aprilie 2010
In intunericul dezolant, sunt intr-o casa fara ferestre, intr-o padure in care toti copacii par a avea ceva cu mine. Fiintele noptii, opera maleficului, sunt surorile prietenilor apropiati in aparenta, care nu vor decat sa ma vada cazand din nou. Sicriul acesta stramt ma strange si pare ca-mi voi pierde respiratia in curand, iar inima pulseaza prea repede pentru a ma mai putea tine viu.
Se inchid usile binelui, caprioarele si iepurii au fugit demult, dar lupii si vulpile sunt aici in jurul meu. Aceasta dictatura a salbaticiei ma guverneaza, voi deveni un animal al propriei mele lumi, o lume care ma face sa fiu asa. Zimtii lamelor de ferastrau se apropie din ce in ce mai tare si ma vor taia in curand daca nu-mi voi altera persoana.
Ma simt agatat de un lant, pe o macara, la etajul 150 al unui zgarie-nori. Atarn spre orasul plin de pacat si lipsit de arta purificatoare si iluminatoare, iar locuitorii vor sa ma linseze pentru simplul fapt ca incerc sa le fac viata mai buna. Partea buna e ca eu sunt sus, iar ei nu ma pot ajunge nicicum, dar sindromul existentei in stare de leguma emanat de cei de sub mine ma face sa transpir si sa ma simt instabil acolo deasupra...
© Rustiuc Mihai Andrei, 04 Aprilie 2010
vineri, 2 aprilie 2010
Adeverinta Medicala
Probabil ultimii ani au fost cei definitorii pentru mine, mi-au format o alta imagine asupra vietii. Mi-am gasit o alta perspectiva din care sa privesc lucrurile, pot deja sa anticipez cum vor decurge treburile in unele perioade ale anului. E un fel de functie periodica, daca e sa o luam asa, insa difera de la caz la caz.
Stiu din timp cand sa ma feresc de rele, stiu cand voi fi tradat, stiu cand nu ma vor vrea langa ei. Stiu ca atunci cand sunt prea fericit, vine cineva si striga cu toata puterea " El nu trebuie sa fie FERICIT !" si pe urma chiar ma duc in jos. Nu stiu daca asa e peste tot, dar observ ca majoritatea celor care ma inconjoara se comporta cu o oarecare invidie daca sunt fericit. E gresit sa fii asa ? Stiu sigur ca atunci cand ma simt cel mai bine va veni cineva care va strica toate socotelile, doar asa de dragul de a face pe cineva trist.
Cred ca orasul ma face asa. Cred ca el ne face pe toti asa. Adica, sa fim cinstiti, nu cred ca daca am fi toti fericiti si-ar mai bate masele capul sa strice fericirea altora. Cred ca orasul nostru este un oras trist, iar daca nu esti in pas cu "moda locala", vei fii intr-un viitor apropiat prin mijloace mai mult sau mai putin obisnuite.
Sper ca putinii oameni care au puterea sa se bucure pentru tine si pentru realizarile tale, sa fie mereu asa. Sper ca orasul asta sa se vindice si sa scape de norul acesta negru care pluteste asupra lui. Trebuie sa apreciem oamenii naturali, lipsiti de falsitate, care pot sa spuna totul pe fata intr-un mod prin care sa aiba grija sa nu jigneasca pe nimeni. E esential sa fim guvernati de normele bunului simt, dar intr-un mod neconventional, cred eu.
Asadar boala de care sufar cred ca e cauzata de virusurile si bacilii orasului meu, care stiu sa-mi omoare fericirea atunci cand aceasta este in plenitudinea ei. Oamenii seci care nu stiu ca trebuie sa stii sa fii fericit mai intai pentru cel de langa tine si mai apoi pentru tine, care nu au viata personala si sunt totalmente interesati sa o cunoasca pe a ta si sa se implice in ea pe cat posibil, cei care nu stiu decat sa ceara si uita sa dea atunci cand li se cere, ei sper ca se gasesc numai in orasul meu. Nu doresc nimanui acest oras, desi probabil multi se regasesc in el. Nu uitati ca fiecare are orasul sau si chiar daca poarta acelasi nume, strazile si cladirile au o cu totul alta forma si un alt miros, nu uitati si ca mucegaiul e pretutindeni, numai bunatatea cred eu ca il poate starpi.
© Rustiuc Mihai Andrei, 02 Aprilie 2010
Stiu din timp cand sa ma feresc de rele, stiu cand voi fi tradat, stiu cand nu ma vor vrea langa ei. Stiu ca atunci cand sunt prea fericit, vine cineva si striga cu toata puterea " El nu trebuie sa fie FERICIT !" si pe urma chiar ma duc in jos. Nu stiu daca asa e peste tot, dar observ ca majoritatea celor care ma inconjoara se comporta cu o oarecare invidie daca sunt fericit. E gresit sa fii asa ? Stiu sigur ca atunci cand ma simt cel mai bine va veni cineva care va strica toate socotelile, doar asa de dragul de a face pe cineva trist.
Cred ca orasul ma face asa. Cred ca el ne face pe toti asa. Adica, sa fim cinstiti, nu cred ca daca am fi toti fericiti si-ar mai bate masele capul sa strice fericirea altora. Cred ca orasul nostru este un oras trist, iar daca nu esti in pas cu "moda locala", vei fii intr-un viitor apropiat prin mijloace mai mult sau mai putin obisnuite.
Sper ca putinii oameni care au puterea sa se bucure pentru tine si pentru realizarile tale, sa fie mereu asa. Sper ca orasul asta sa se vindice si sa scape de norul acesta negru care pluteste asupra lui. Trebuie sa apreciem oamenii naturali, lipsiti de falsitate, care pot sa spuna totul pe fata intr-un mod prin care sa aiba grija sa nu jigneasca pe nimeni. E esential sa fim guvernati de normele bunului simt, dar intr-un mod neconventional, cred eu.
Asadar boala de care sufar cred ca e cauzata de virusurile si bacilii orasului meu, care stiu sa-mi omoare fericirea atunci cand aceasta este in plenitudinea ei. Oamenii seci care nu stiu ca trebuie sa stii sa fii fericit mai intai pentru cel de langa tine si mai apoi pentru tine, care nu au viata personala si sunt totalmente interesati sa o cunoasca pe a ta si sa se implice in ea pe cat posibil, cei care nu stiu decat sa ceara si uita sa dea atunci cand li se cere, ei sper ca se gasesc numai in orasul meu. Nu doresc nimanui acest oras, desi probabil multi se regasesc in el. Nu uitati ca fiecare are orasul sau si chiar daca poarta acelasi nume, strazile si cladirile au o cu totul alta forma si un alt miros, nu uitati si ca mucegaiul e pretutindeni, numai bunatatea cred eu ca il poate starpi.
© Rustiuc Mihai Andrei, 02 Aprilie 2010
luni, 29 martie 2010
Judecata de Apoi fara menajamente
Facand parte dintr-o societate consumista, esti obligat si, mai mult, privit ca un obiect de exploatare pentru ca un ciclu sa se poata desfasura cum vor unii sau altii. Se tine cont numai de dezvoltarea economica si tehnologica, dar problema e ca putini pun accentul asupra propriei dezvoltari,ci doar in domeniile amintite mai sus, nu dezvoltarea propriei personalitati care sa accepte loviturile si necazurile care ni le ofera sistemul.
E greu sa fii omul acela deschis, bun, altruist, muncitor etc. , pentru ca stii foarte bine ca te vor inghiti rechinii. Astazi, cine are cateva din calitatile de mai sus e vazut ca o victima sigura pentru cei care stiu cum sa profite si sa ia tot ce e mai bun de la personajul respectiv. Pana la urma se va ajunge la ostracizarea acestuia si poate chiar blamarea si damnarea in grupul de "prieteni" din care facea parte odata.
Transhumanta a murit, la fel vor muri si valorile umane, va muri necesitatea pentru bun, pentru adevar si pentru oameni de calitate. Oricum suntem purtati prin mizerie de catre politicieni, dar ce mai conteaza ce fac ei, problema romanului este una singura - nu stie ca de fapt totul porneste de la el, si daca nu face nimic sa schimbe mizeria asta, va ramane pentru totdeauna. Mai mult, prin definitie, romanul inca de la o varsta frageda adanceste aceasta mizerie prin diverse atitudini si manevre.
Ma privesc in oglinda si observ ca omul acela are nevoie de ceva, are nevoie de adevar si de dreptate, pentru ca si atunci cand i se vor oferi acestea pe tava va fi un sceptic, va cauta o cale pentru a dovedi contrariul lor. Ma gandesc la Judecata de Apoi pentru unii, pentru cei care nu numai ca gresesc mult, dar distrug societati, mentalitati si vieti omenesti. Pun pariu ca si acolo vor gasi o cale sa fenteze totul, astfel incat sa-si gaseasca un loc cald in Raiul corupt si devalorizat chiar de pamantenii care-i creeaza Demiurgului o imagine degradata.
© Rustiuc Mihai Andrei, 29 Martie 2010
E greu sa fii omul acela deschis, bun, altruist, muncitor etc. , pentru ca stii foarte bine ca te vor inghiti rechinii. Astazi, cine are cateva din calitatile de mai sus e vazut ca o victima sigura pentru cei care stiu cum sa profite si sa ia tot ce e mai bun de la personajul respectiv. Pana la urma se va ajunge la ostracizarea acestuia si poate chiar blamarea si damnarea in grupul de "prieteni" din care facea parte odata.
Transhumanta a murit, la fel vor muri si valorile umane, va muri necesitatea pentru bun, pentru adevar si pentru oameni de calitate. Oricum suntem purtati prin mizerie de catre politicieni, dar ce mai conteaza ce fac ei, problema romanului este una singura - nu stie ca de fapt totul porneste de la el, si daca nu face nimic sa schimbe mizeria asta, va ramane pentru totdeauna. Mai mult, prin definitie, romanul inca de la o varsta frageda adanceste aceasta mizerie prin diverse atitudini si manevre.
Ma privesc in oglinda si observ ca omul acela are nevoie de ceva, are nevoie de adevar si de dreptate, pentru ca si atunci cand i se vor oferi acestea pe tava va fi un sceptic, va cauta o cale pentru a dovedi contrariul lor. Ma gandesc la Judecata de Apoi pentru unii, pentru cei care nu numai ca gresesc mult, dar distrug societati, mentalitati si vieti omenesti. Pun pariu ca si acolo vor gasi o cale sa fenteze totul, astfel incat sa-si gaseasca un loc cald in Raiul corupt si devalorizat chiar de pamantenii care-i creeaza Demiurgului o imagine degradata.
© Rustiuc Mihai Andrei, 29 Martie 2010
duminică, 28 martie 2010
Ravasul nr. 5 (A nu se cadea in exces)
Serveste-te cu bunastare, numai ai grija sa nu te imbeti.
© Rustiuc Mihai Andrei, 28 Martie 2010
© Rustiuc Mihai Andrei, 28 Martie 2010
sâmbătă, 27 martie 2010
Firimituri dintr-un vis
Intr-o vreme de razboi cu sine, principala preocupare a fost cum sa pot sa inving mai bine propria persoana. Cineva spunea ca fiecare ar trebui sa fim fericiti cu ceea ce avem si sa nu ne dorim mai mult, pentru ca atunci cand nu ne dorim, primim surplusul de care am avea nevoie oricand, si daca-l dorim si daca nu. Ar putea fi acest fapt partial adevarat, problema insa se pune dintr-un alt punct de vedere : daca nu facem nimic, atunci oare mai primim ceva?
Toti am avut la varste fragede anumite vise, "ce o sa fac cand o sa fiu mare". La momentul respectiv, telul era unul strict definit catre o destinatie care ne-ar face impliniti in viata. Bineinteles ca nu stiam pe atunci ca trebuie sa tinem cont si de alte probleme, precum politicile sistemului sau politicile sinelui. Pana la urma ni s-au spulberat in fractiuni de secunda, si asta din niciuna din ceea ce am amintit mai sus, ci din propria initiativa.
Cautarea spre ceea ce sufletul isi doreste cu adevarat se dovedeste a fi una foarte grea. Trebuie sa ma "caut" in tot ceea ce vad in jurul meu, sa caut planurile care mi se dovedesc cele mai propice pentru o dezvoltare armonioasa a caldurii interioare. Nu voi avea o "povestire calatoare" (Gabriel Garcia Marquez), dar istoria evolutiei si involutiei interioare va fi gradata intr-o carte a lumii in care ne aflam cu totii. Acolo imi voi putea revedea candva fluctuatiile in functie de situatiile in care sufletul meu s-a aflat.
Asadar, ce vreau sa fiu cand voi fi mare? La intrebarea aceasta nu stiu daca poate da cineva un raspuns sigur, pentru ca fiecare dintre noi stie ca oricand, sufletul ne poate purta ratiunea in directii nestiute si pe care nu ni le putem imagina vreodata...
© Rustiuc Mihai Andrei, 27 Martie 2010
Toti am avut la varste fragede anumite vise, "ce o sa fac cand o sa fiu mare". La momentul respectiv, telul era unul strict definit catre o destinatie care ne-ar face impliniti in viata. Bineinteles ca nu stiam pe atunci ca trebuie sa tinem cont si de alte probleme, precum politicile sistemului sau politicile sinelui. Pana la urma ni s-au spulberat in fractiuni de secunda, si asta din niciuna din ceea ce am amintit mai sus, ci din propria initiativa.
Cautarea spre ceea ce sufletul isi doreste cu adevarat se dovedeste a fi una foarte grea. Trebuie sa ma "caut" in tot ceea ce vad in jurul meu, sa caut planurile care mi se dovedesc cele mai propice pentru o dezvoltare armonioasa a caldurii interioare. Nu voi avea o "povestire calatoare" (Gabriel Garcia Marquez), dar istoria evolutiei si involutiei interioare va fi gradata intr-o carte a lumii in care ne aflam cu totii. Acolo imi voi putea revedea candva fluctuatiile in functie de situatiile in care sufletul meu s-a aflat.
Asadar, ce vreau sa fiu cand voi fi mare? La intrebarea aceasta nu stiu daca poate da cineva un raspuns sigur, pentru ca fiecare dintre noi stie ca oricand, sufletul ne poate purta ratiunea in directii nestiute si pe care nu ni le putem imagina vreodata...
© Rustiuc Mihai Andrei, 27 Martie 2010
marți, 23 martie 2010
Necesarul pentru eternitate
Prin toate trecatorile si pesterile existentiale, am gasit mereu cate ceva de care sa ma atasez si sa incerc sa iau acel ceva pentru eternitatea sufleteasca. Am indragit un obiect, un prieten, un sentiment sau un ideal. Voi indragi mereu cel din urma, pentru ca doar asa pot sa ma tin mereu treaz, mereu dornic sa ajung undeva.
Legatura telepatica pe care o realizez cu jumatatea mea imi reactualizeaza optimismul si forta pentru lupta si imi ofera dozajul de speranta pentru tot ceea ce eu ma zbat. Prada vulturilor, carnea cu cel mai atragator sos, care insa este inaccesibila atunci cand primesti necesarul existential cu care te poti lupta mai departe.
Te afunzi in nisipuri miscatoare si simti ca si cum nu vei mai iesi niciodata de acolo. O sa iesi, iti spun eu, dar daca o sa te comporti asa mereu, vei fi tu insasi un nisip pentru restul vietii tale. Vei fii sec, rece si imaterial, iar respiratia ta va genera doar rau, pentru ca sunt unii care mor din lipsa de oxigen. Astept ziua cand oxigenul se va vinde pe butelii, sunt sigur ca vor face si din asta o afacere interesanta, dar astept circul acela in care o sa fim fiecare Arlechini si clovni de mana a doua.
Cand un caine este dus in lesa, cred ca se crede cel mai mandru pentru ca are un stapan care sa-l ingrijeasca si sa il scoata la plimbare. E bine sa fim tinuti uneori in lesa, sa fim tinuti din scurt, pentru ca sufletul are nevoie si de revigorare nu doar de pribegime si singurate. Avem nevoie de praf cosmic, cum avem nevoie de cafea dimineata si de ceai cald atunci cand suntem raciti. Avem nevoie de prieteni, asa cum avem nevoie de inamici, numai ca atunci cand prietenii se fac inamici nu mai avem nevoie nici de una nici de alta. Cam asa e si cu oxigenul, sper sa nu coste mult, o sa ne duca pe toti la sapa de lemn.
© Rustiuc Mihai Andrei, 23 Martie 2010
Legatura telepatica pe care o realizez cu jumatatea mea imi reactualizeaza optimismul si forta pentru lupta si imi ofera dozajul de speranta pentru tot ceea ce eu ma zbat. Prada vulturilor, carnea cu cel mai atragator sos, care insa este inaccesibila atunci cand primesti necesarul existential cu care te poti lupta mai departe.
Te afunzi in nisipuri miscatoare si simti ca si cum nu vei mai iesi niciodata de acolo. O sa iesi, iti spun eu, dar daca o sa te comporti asa mereu, vei fi tu insasi un nisip pentru restul vietii tale. Vei fii sec, rece si imaterial, iar respiratia ta va genera doar rau, pentru ca sunt unii care mor din lipsa de oxigen. Astept ziua cand oxigenul se va vinde pe butelii, sunt sigur ca vor face si din asta o afacere interesanta, dar astept circul acela in care o sa fim fiecare Arlechini si clovni de mana a doua.
Cand un caine este dus in lesa, cred ca se crede cel mai mandru pentru ca are un stapan care sa-l ingrijeasca si sa il scoata la plimbare. E bine sa fim tinuti uneori in lesa, sa fim tinuti din scurt, pentru ca sufletul are nevoie si de revigorare nu doar de pribegime si singurate. Avem nevoie de praf cosmic, cum avem nevoie de cafea dimineata si de ceai cald atunci cand suntem raciti. Avem nevoie de prieteni, asa cum avem nevoie de inamici, numai ca atunci cand prietenii se fac inamici nu mai avem nevoie nici de una nici de alta. Cam asa e si cu oxigenul, sper sa nu coste mult, o sa ne duca pe toti la sapa de lemn.
© Rustiuc Mihai Andrei, 23 Martie 2010
duminică, 21 martie 2010
Zborul de dupa rasarit
Mereu mi-a placut mirosul de asfalt, dupa o zi primavaratica, atunci cand este udat de o ploaie marunta. Mereu mi-a placut sa vad copiii jucandu-se in mijlocul curtii, de fericire ca s-a facut putin mai cald. Tot timpul mi-as fi dorit sa nu ma obsedeze nevoia de a stii mai mult. Mi-as dori sa fiu un "inocent" si sa nu ma chinuie paradigmele necunoscutului si micile lui siretlicuri.
Intr-o calatorie cu trenul spre un oras din nord-est, mi-am surprins extremele tainice. Sunt obsedat de ideea de singuratate, vreau sa fiu un spirit solitar in voiajul meu spre inaltare, insa cu cat ma ridic mai mult, cu atat sufletul meu striga dupa cineva. In permanenta caut o camera goala, intunecata, in care sa-mi eliberez fluviul creator, dar cand ma inchid inauntru sunt disperat sa gasesc cheia pentru a iesi.
Cum anii au trecut, am simtit apasarea inconstientului si a lumii modelate dupa placul non-valorilor, iar atunci cand m-am lovit puternicul fond al spiritualitatii mele adevarate, am simtit durerea ce mi-a cauzat-o necunoasterea. In sfarsit, simteam ca viata mea ia o alta turnura, ca in sfarsit va rasari soarele si pe strada mea. Ceea ce ma caracterizeaza si m-a caracterizat intotdeauna, insa eram prea "boboc" pentru a realiza, a fost nemultumirea existentiala si dorinta pentru ceva mai puternic.
Sunt ca o pasare. In sfarsit, mi s-au vindecat aripile si pot sa zbor. Iar atunci cand mi-am dat seama ca nu mai am cum sa aterizez, mi-am luat zborul...
© Rustiuc Mihai Andrei, 21 Martie 2010
Intr-o calatorie cu trenul spre un oras din nord-est, mi-am surprins extremele tainice. Sunt obsedat de ideea de singuratate, vreau sa fiu un spirit solitar in voiajul meu spre inaltare, insa cu cat ma ridic mai mult, cu atat sufletul meu striga dupa cineva. In permanenta caut o camera goala, intunecata, in care sa-mi eliberez fluviul creator, dar cand ma inchid inauntru sunt disperat sa gasesc cheia pentru a iesi.
Cum anii au trecut, am simtit apasarea inconstientului si a lumii modelate dupa placul non-valorilor, iar atunci cand m-am lovit puternicul fond al spiritualitatii mele adevarate, am simtit durerea ce mi-a cauzat-o necunoasterea. In sfarsit, simteam ca viata mea ia o alta turnura, ca in sfarsit va rasari soarele si pe strada mea. Ceea ce ma caracterizeaza si m-a caracterizat intotdeauna, insa eram prea "boboc" pentru a realiza, a fost nemultumirea existentiala si dorinta pentru ceva mai puternic.
Sunt ca o pasare. In sfarsit, mi s-au vindecat aripile si pot sa zbor. Iar atunci cand mi-am dat seama ca nu mai am cum sa aterizez, mi-am luat zborul...
© Rustiuc Mihai Andrei, 21 Martie 2010
sâmbătă, 20 martie 2010
Moda lu' dom' trening
De cativa ani se manifesta un pseudo-curent vestimentar care pare sa suceasca mintile tinerilor din rangul baietasilor de cartier, si anume treningul. Treningul este vazut ca imbracamintea primara atunci cand : iesim in oras, mergem la scoala, iesim in curte cu restu' baietasilor, mergem la film, mergem la cafea, iesim la o plimbare cu rolele etc. ; hai ca seara mai avem si alte haine, dar in general, e vorba de trening.
Nu pot sa inteleg cum aceste obiecte vestimentare pot impresiona intr-atat. E necesar sa aiba trantit pe material un brand cunoscut, ca poti intra in gasca nebuna a lor. Totusi, hai sa luam, prin comparatie si prin contrastare, alte bucati vestimentare. Toata lumea stie ca treningul de aia se numeste trening ca e facut pentru sport, antrenament, nu sa iesi in oras. Daca sa zicem, as dormi in costum si as merge la fotbal in pijama, n-ar fi putin intors pe dos totul ?
Eu unul sincer nu sunt genul de om care arunc etichete dupa prima vedere, nu judec oamenii dupa aparente si dupa vestimentatie, dar nu pot sa ma abtin cand vine vorba de "trening". Deja ma obsedeaza si cuvantul trening. Hai sa mergem la munca in halat de baie !
Ce clasa de oameni ar trebui acesti pasionati in moda sa reprezinte ? Nu vreau sa spun ca daca esti un intelectual preocupat de pictura si de mecanica fina o sa te imbraci cu nu stiu cat gust, dar totusi, nu-ti trebuie nu stiu ce cap sa-ti dai seama ca la pescuit nu mergi imbracat office !
© Rustiuc Mihai Andrei, 20 Martie 2010
Nu pot sa inteleg cum aceste obiecte vestimentare pot impresiona intr-atat. E necesar sa aiba trantit pe material un brand cunoscut, ca poti intra in gasca nebuna a lor. Totusi, hai sa luam, prin comparatie si prin contrastare, alte bucati vestimentare. Toata lumea stie ca treningul de aia se numeste trening ca e facut pentru sport, antrenament, nu sa iesi in oras. Daca sa zicem, as dormi in costum si as merge la fotbal in pijama, n-ar fi putin intors pe dos totul ?
Eu unul sincer nu sunt genul de om care arunc etichete dupa prima vedere, nu judec oamenii dupa aparente si dupa vestimentatie, dar nu pot sa ma abtin cand vine vorba de "trening". Deja ma obsedeaza si cuvantul trening. Hai sa mergem la munca in halat de baie !
Ce clasa de oameni ar trebui acesti pasionati in moda sa reprezinte ? Nu vreau sa spun ca daca esti un intelectual preocupat de pictura si de mecanica fina o sa te imbraci cu nu stiu cat gust, dar totusi, nu-ti trebuie nu stiu ce cap sa-ti dai seama ca la pescuit nu mergi imbracat office !
© Rustiuc Mihai Andrei, 20 Martie 2010
vineri, 19 martie 2010
Ravasul nr.4 (Stare catatonica)
Nu ma lasa sa mor viu, nu ma lasa sa viu mort...
© Rustiuc Mihai Andrei, 19 Martie 2010
© Rustiuc Mihai Andrei, 19 Martie 2010
joi, 18 martie 2010
Dualitate
Incerc sa-mi organizez gandurile, insa nu gasesc un mod rezonabil de a le aseza. Probabil ca lupta cu sine imi este cel mai bine reprezentata in Batalia Centaurilor a lui Michelangelo, dar poate prefer sa ma uit la un film cu "Ciuchi Cen" si cei 7 frati masochisti.
Ma uit la viata ca o functie matematica strict crescatoare, continua, dar nu ma gandesc ca, undeva, pe traseu, m-as putea pierde. Nu ma gandesc decat la faptul ca sunt pe un grafic, care urca prin fiecare pas pe care il fac. Problema este ca uit ca pe drumul pe care sunt mai exista si gropi, in care inevitabil as putea cadea si as altera astfel reprezentarea clara a functiei.
Uit ca atunci cand ma uit in oglinda sunt momente in care vad pe altcineva. Sunt multe persoane care au trecut prin oglinda mea, dar toate in momentele in care m-am uitat eu. Am trecut prin mii si mii de schimbari si am ajuns tot aici, de unde am plecat. Probabil ca daca voi ajunge peste catva timp in pamant sau cine stie pe unde, cred ca tot de acolo ma trag. Adica, gandindu-ma logic, apa, ceapa, viermii si vinetele tot din pamant vin, deci probabil ca si mie locul acolo imi este.
Ma urc uneori in trenuri care au acelasi traseu, dar in mod surprinzator, fiecare calatorie este unica. Incerc sa inteleg de ce doamna aceea cu un parfum irespirabil se aseaza tocmai langa mine, de ce baiatul ala necioplit le injura pe fetele de pe hol si de ce boschetarii atenteaza tocmai la geanta mea plina cu mancare. E un ciclu care se repeta pentru fiecare dintre noi? Caci ganditi-va, de cand s-a inventat trenul s-au realizat infint de multe calatorii cu trenul, prin toate tarile lumii. Cum este posibil ca o calatorie sa nu semene cu alta catusi de putin ? Cum e posibil ca jegul clasei a doua sa fie perfect echivalent cu cel de la clasa intai, dar pretul de la clasa intai sa fie mult mai mare ?
Nu noi alegem la ce clasa vom sta cand mergem prin viata. Unii prind din start clasa intai, altii nu o prind niciodata. Majoritatea, insa, pornim de la clasa a doua, dar prin evolutie logic ar fi sa ajungem sa ne asezam mai confortabil. Probabil ca acest disconfort spiritual ii nelinisteste pe cei mai multi dintre noi si ne face sa fim fiinte duale si dezamagite.
© Rustiuc Mihai Andrei, 18 Martie 2010
Ma uit la viata ca o functie matematica strict crescatoare, continua, dar nu ma gandesc ca, undeva, pe traseu, m-as putea pierde. Nu ma gandesc decat la faptul ca sunt pe un grafic, care urca prin fiecare pas pe care il fac. Problema este ca uit ca pe drumul pe care sunt mai exista si gropi, in care inevitabil as putea cadea si as altera astfel reprezentarea clara a functiei.
Uit ca atunci cand ma uit in oglinda sunt momente in care vad pe altcineva. Sunt multe persoane care au trecut prin oglinda mea, dar toate in momentele in care m-am uitat eu. Am trecut prin mii si mii de schimbari si am ajuns tot aici, de unde am plecat. Probabil ca daca voi ajunge peste catva timp in pamant sau cine stie pe unde, cred ca tot de acolo ma trag. Adica, gandindu-ma logic, apa, ceapa, viermii si vinetele tot din pamant vin, deci probabil ca si mie locul acolo imi este.
Ma urc uneori in trenuri care au acelasi traseu, dar in mod surprinzator, fiecare calatorie este unica. Incerc sa inteleg de ce doamna aceea cu un parfum irespirabil se aseaza tocmai langa mine, de ce baiatul ala necioplit le injura pe fetele de pe hol si de ce boschetarii atenteaza tocmai la geanta mea plina cu mancare. E un ciclu care se repeta pentru fiecare dintre noi? Caci ganditi-va, de cand s-a inventat trenul s-au realizat infint de multe calatorii cu trenul, prin toate tarile lumii. Cum este posibil ca o calatorie sa nu semene cu alta catusi de putin ? Cum e posibil ca jegul clasei a doua sa fie perfect echivalent cu cel de la clasa intai, dar pretul de la clasa intai sa fie mult mai mare ?
Nu noi alegem la ce clasa vom sta cand mergem prin viata. Unii prind din start clasa intai, altii nu o prind niciodata. Majoritatea, insa, pornim de la clasa a doua, dar prin evolutie logic ar fi sa ajungem sa ne asezam mai confortabil. Probabil ca acest disconfort spiritual ii nelinisteste pe cei mai multi dintre noi si ne face sa fim fiinte duale si dezamagite.
© Rustiuc Mihai Andrei, 18 Martie 2010
miercuri, 17 martie 2010
Ravasul nr. 3 (prietenii prieteni si neprietenii prieteni)
Toate-s praf, lumea-i cum este si ca dansa suntem noi [Sugestie materializata - celui mai prieten dintre prietenii prieteni]
Lasa echilibrul sa se zbata singur...
© Rustiuc Mihai Andrei, 17 Martie 2010
Lasa echilibrul sa se zbata singur...
© Rustiuc Mihai Andrei, 17 Martie 2010
Fragmentarea ego-ului pana la nimicire
In mod cert, societatii contemporane ii lipseste un anumit echilibru. Se observa clar incapacitatea ansamblului de a functiona independent, fara interventii notabile, toate acestea din cauza acestei lipse de echilibru. Acest echilibru are la baza un concept pe cale de disparitie astazi, altruismul. Cu siguranta si lipsa de arta si cultura grabeste procesul de eradicare a acestei calitati.
Atata timp cat sinele si ego-ul vor culmina si nu se va tine cont de cel de langa noi, probabil vom incepe sa ne transformam intr-o lume in care noi vom fi instante supraindividuale si totul va fi ca o jungla, iar hrana si restul necesar ni le vom procura de unii singuri. Continuitatea speciei umane va fi probabil o imposibilitate, atata timp cat nici apropierea si comunicarea nu se prea pot realiza in prezenta "sinelui".
Asadar, propunerea existentialistilor pare cea mai rezonabila. Ar trebui sa ne sinucidem cu totii. Nu in sensul fizic, desigur. Sa ne sinucidem la modul filosofic, sa ne omoram sinele, ego-ul, toate partile negative, sa devenim oameni mai buni intr-o societate de maine. Desigur, toate acestea la modul ipotetic par ideile unei utopii.
Perfectionismul, de asemenea, pare o idee utopica. Probabil unora dintre voi, ideea de a deveni din ce in ce mai "performanti" cu timpul vi se pare ori o imposibiltate, ori un fapt absurd. Daca s-ar realiza un corp comun de suflete care ar tinde spre perfectiune, eu sper ca ar actiona ca o nava ce s-ar apropia de urmatoarea galaxie, sau chiar si mai departe.
© Rustiuc Mihai Andrei, 17 Martie 2010
Atata timp cat sinele si ego-ul vor culmina si nu se va tine cont de cel de langa noi, probabil vom incepe sa ne transformam intr-o lume in care noi vom fi instante supraindividuale si totul va fi ca o jungla, iar hrana si restul necesar ni le vom procura de unii singuri. Continuitatea speciei umane va fi probabil o imposibilitate, atata timp cat nici apropierea si comunicarea nu se prea pot realiza in prezenta "sinelui".
Asadar, propunerea existentialistilor pare cea mai rezonabila. Ar trebui sa ne sinucidem cu totii. Nu in sensul fizic, desigur. Sa ne sinucidem la modul filosofic, sa ne omoram sinele, ego-ul, toate partile negative, sa devenim oameni mai buni intr-o societate de maine. Desigur, toate acestea la modul ipotetic par ideile unei utopii.
Perfectionismul, de asemenea, pare o idee utopica. Probabil unora dintre voi, ideea de a deveni din ce in ce mai "performanti" cu timpul vi se pare ori o imposibiltate, ori un fapt absurd. Daca s-ar realiza un corp comun de suflete care ar tinde spre perfectiune, eu sper ca ar actiona ca o nava ce s-ar apropia de urmatoarea galaxie, sau chiar si mai departe.
© Rustiuc Mihai Andrei, 17 Martie 2010
marți, 16 martie 2010
Si sa nu crezi ca am uitat de iubire
In postarea dinainte, vorbeam despre cele 3 parti definitorii ale individului - fizicul, intelectul si spiritualul. Trebuia specificat si socialul, nevoia de comunicare sau cuminecare si natura relatiilor umane, sentimentele, profunzimea acestora. Acestea tin si ele de spiritual, dar isi gasesc in acesta o alta forma de manifestare si sunt probabil ca niste scantei permanente, care in suflet produc explozii ce tulbura fizicul si intelectul.
In pantecele acestuia, privit din punct fizic, la dimensiunea atomica, iubirea este conceputa din microparticule de fericire pe post de protoni, cele de suferinta pe post de electroni si echilibrul relational in rolul neutronilor. Intr-un ansamblu cum este sufletul uman nu s-ar putea da niciodata o definitie concreta pentru natura reactiilor pe care le provoaca, insa concret e ca exploziile amintite mai sus lasa urme adanci, care nu se cicatrizeaza decat prin influenta unei iubiri mai puternice. Existenta iubirilor multiple este asadar posibila, insa cea definitorie este una singura, care iti dezvaluie o parte importanta a esentei si adevarului universal. Aceasta e iubirea fata de o persoana cu care iti contopesti sinele si cu care incerci sa creezi un eu comun, transformand totul intr-un corp cu doua suflete.
In ceea ce priveste iubirea materna, paterna, cea legata de rude, are o cu totul alta perceptie. Existenta ei este vazuta ca neconditionata, este un corpus permanent ce se va gasi si dupa doua mii de Big Bang-uri succesive in acelasi loc, daca sufletul isi pastreaza consistenta si puritatea. Capacitatea de tulburare a acesteia este, de asemenea, puternica, tarandu-si victimele prin punctele sale extreme - garantia existentei acestuia face individul sa uite uneori de importanta lui, fapt pentru care in viata de zi cu zi neglijeaza persoanele cu care are relatii de aceasta natura si respectiv, atasamentul excesiv, care se manifesta in momente critice, de regula. Din nefericire, asta se intampla in majoritatea cazurilor, daca nu cu toate persoanele cu care exista relatii de aceasta natura, atunci cu cel putin una.
Asadar, omul implinit pe toate aceste planuri ar trebui oarecum logic din punct de vedere moral sa creasca valoric pe o scara de care se tine cont numai in profuzimea onestitatii si a simtului pentru valori adevarate. Perfectiunea este intangibila, dar tinzand spre ea, putem schimba soarta umanitatii.
© Rustiuc Mihai Andrei, 16 Martie 2010
In pantecele acestuia, privit din punct fizic, la dimensiunea atomica, iubirea este conceputa din microparticule de fericire pe post de protoni, cele de suferinta pe post de electroni si echilibrul relational in rolul neutronilor. Intr-un ansamblu cum este sufletul uman nu s-ar putea da niciodata o definitie concreta pentru natura reactiilor pe care le provoaca, insa concret e ca exploziile amintite mai sus lasa urme adanci, care nu se cicatrizeaza decat prin influenta unei iubiri mai puternice. Existenta iubirilor multiple este asadar posibila, insa cea definitorie este una singura, care iti dezvaluie o parte importanta a esentei si adevarului universal. Aceasta e iubirea fata de o persoana cu care iti contopesti sinele si cu care incerci sa creezi un eu comun, transformand totul intr-un corp cu doua suflete.
In ceea ce priveste iubirea materna, paterna, cea legata de rude, are o cu totul alta perceptie. Existenta ei este vazuta ca neconditionata, este un corpus permanent ce se va gasi si dupa doua mii de Big Bang-uri succesive in acelasi loc, daca sufletul isi pastreaza consistenta si puritatea. Capacitatea de tulburare a acesteia este, de asemenea, puternica, tarandu-si victimele prin punctele sale extreme - garantia existentei acestuia face individul sa uite uneori de importanta lui, fapt pentru care in viata de zi cu zi neglijeaza persoanele cu care are relatii de aceasta natura si respectiv, atasamentul excesiv, care se manifesta in momente critice, de regula. Din nefericire, asta se intampla in majoritatea cazurilor, daca nu cu toate persoanele cu care exista relatii de aceasta natura, atunci cu cel putin una.
Asadar, omul implinit pe toate aceste planuri ar trebui oarecum logic din punct de vedere moral sa creasca valoric pe o scara de care se tine cont numai in profuzimea onestitatii si a simtului pentru valori adevarate. Perfectiunea este intangibila, dar tinzand spre ea, putem schimba soarta umanitatii.
© Rustiuc Mihai Andrei, 16 Martie 2010
luni, 15 martie 2010
Nu e timp pentru arta
Cand cineva te intreaba "Cand ai citit ultima carte?", "Cand ai fost la ultima piesa de teatru?", "Ai fost la opera in ultima vreme?", "Mai e ceva nou pe la muzeu?" eschivezi si dai un raspuns de genul "Nu am timp"/"Sunt prea ocupat"/"E ceva care ma solicita prea mult." etc. In fond si la urma urmei, ne pierdem ca natiune si ca indivizi de fapt, ajungand dependenti de PC, TV si alte moduri in care sa ne petrecem timpul liber.
Ca individ, eu consider ca avem trei laturi principale, pe care trebuie sa le intretinem cu inversunare, anume fizica, intelectuala si spirituala. Spiritualul a nu se confunda cu religiosul. Spiritualul este de fapt o contopire a artei cu credinta divina. Nu e necesar sa crezi in ceea ce se mediatizeaza, ci entitatea pe care o idolizezi, in opinia mea, are pentru fiecare propria forma si propriile asteptari de la noi. Prea mult se insista pe ideea ca noi, desi suntem liberi si traim intr-o lume in care ideea de subjugare e de mult disparuta (cel putin in aparenta), trebuie sa fim umilii servili ai unei entitati atotstiutoare si atotpedepsitoare. Asta e imaginea divinului pe care o creeaza cei care interpreteaza gresit adevaratul inteles.
Revenind la ideea de arta, de laturile pe care aceasta le prezinta, consider ca prin lipsa ei ne pastram dependenti de metodele de manipulare pe care unii le practica pe noi, cobaii unor minti care au cateva interese de care noi nu ne putem da seama. Ne pierdem legatura cu partea spirituala, nu mai exista acel ceva care sa ne incalzeasca inauntru. Voi nu simtiti foamea sufletului ? Incercati sa patrundeti putin si dincolo, sa vedeti ce e si dupa cortina. Poate ca lipsa acestui contact cu lumea imaginarului ne tine natiunea in starea in care este.
E adevarat, un individ poate schimba ceva. Dar natiunea asta nu se va schimba cat voi trai eu, copii mei, nepotii mei si poate nici cat vor trai nepotii nepotilor mei. La noi primeaza alte valori, si atata timp cat nu se realizeaza contactul spiritualului cu intelectualul, riscam sa orbim pe dinauntru si sa fim robotii unei societati consumiste.
Adevarata revolutie a romanilor va fi atunci cand vor scapa de ideea ca o viata buna este una in care ai mai multi bani decat vecinul, atunci cand masele isi vor da seama ca nu cel care il injura pe profesorul care merita respect e cel ce trebuie bagat in seama, cand poate unghiul din care se priveste lumea se schimba. Exemplele ar putea continua, dar esenta cred ca s-a inteles. Nu e timp pentru arta.
© Rustiuc Mihai Andrei, 15 Martie 2010
Ca individ, eu consider ca avem trei laturi principale, pe care trebuie sa le intretinem cu inversunare, anume fizica, intelectuala si spirituala. Spiritualul a nu se confunda cu religiosul. Spiritualul este de fapt o contopire a artei cu credinta divina. Nu e necesar sa crezi in ceea ce se mediatizeaza, ci entitatea pe care o idolizezi, in opinia mea, are pentru fiecare propria forma si propriile asteptari de la noi. Prea mult se insista pe ideea ca noi, desi suntem liberi si traim intr-o lume in care ideea de subjugare e de mult disparuta (cel putin in aparenta), trebuie sa fim umilii servili ai unei entitati atotstiutoare si atotpedepsitoare. Asta e imaginea divinului pe care o creeaza cei care interpreteaza gresit adevaratul inteles.
Revenind la ideea de arta, de laturile pe care aceasta le prezinta, consider ca prin lipsa ei ne pastram dependenti de metodele de manipulare pe care unii le practica pe noi, cobaii unor minti care au cateva interese de care noi nu ne putem da seama. Ne pierdem legatura cu partea spirituala, nu mai exista acel ceva care sa ne incalzeasca inauntru. Voi nu simtiti foamea sufletului ? Incercati sa patrundeti putin si dincolo, sa vedeti ce e si dupa cortina. Poate ca lipsa acestui contact cu lumea imaginarului ne tine natiunea in starea in care este.
E adevarat, un individ poate schimba ceva. Dar natiunea asta nu se va schimba cat voi trai eu, copii mei, nepotii mei si poate nici cat vor trai nepotii nepotilor mei. La noi primeaza alte valori, si atata timp cat nu se realizeaza contactul spiritualului cu intelectualul, riscam sa orbim pe dinauntru si sa fim robotii unei societati consumiste.
Adevarata revolutie a romanilor va fi atunci cand vor scapa de ideea ca o viata buna este una in care ai mai multi bani decat vecinul, atunci cand masele isi vor da seama ca nu cel care il injura pe profesorul care merita respect e cel ce trebuie bagat in seama, cand poate unghiul din care se priveste lumea se schimba. Exemplele ar putea continua, dar esenta cred ca s-a inteles. Nu e timp pentru arta.
© Rustiuc Mihai Andrei, 15 Martie 2010
duminică, 14 martie 2010
Uite-asa vreau sa arate dorinta mea de razbunare
De ce sa te chinui cand stii ca finalul pe care il cauti nu-i decat intr-o carte de Sparks ? De ce sa intelegi cand totul e ca in piesele lui Visniec ? De ce sa dezlegi nodul de pe fir cand poti sa-l tai si sa legi altul ? De ce sa citesti, cand mai bine vezi filmul ? De ce sa mai iubesti, daca si-asa pana la urma suferi ?
Intrebarile astea au pana la urma un raspuns clasic "De aia". Adica, e cel mai potrivit raspuns pe care il dau eu mereu, pentru ca nu vreau sa raman la statutul de statuie. Hai sa fim sinceri : daca alegem calea usoara pana la urma ce castigam ? Ca sa intelegeti, trebuie sa dau intai un exemplu concret.
Sa zicem ca esti un tip aratos cu intentii bune, o persoana care nu stai tocmai bine cu increderea in sine, insa totusi esti in stare sa te dezvolti, sa te depasesti putin si incerci sa cunosti pe cineva. Ajungi pana la urma sa ai o relatie cu persoana respectiva. Aici e punctul in care cei slabi ar spune "Mai bine nu", raspuns aproximativ cu acela pe care l-ar da si intrebarilor de mai sus. Dar daca esti capabil sa-ti depasesti un pic conditia umila, adica 0-ul ala de la care pornim toti, probabil te-ai implica in iubire, chiar daca poate iei teapa daca persoana isi bate joc de tine.
Ceea ce vreau sa spun e faptul ca nu trebuie sa ne uitam doar la partile negative, la aspectele rele ce ar putea iesi dintr-un lucru. Trebuie sa ne implicam, sa riscam, sa incercam sa ajungem cat mai sus. Pana la urma, daca alegem calea usoara, spun eu, nu castigam nimic. Orice drum are gropile sale, dar destinatia e cea importanta. Daca privirea e focalizata doar pe neplaceri, inseamna ca in asta ne sta conditia si suntem sortiti pierzaniei.
Cred ca asa ma pot eu razbuna pe mine. Pedepsindu-mi fiecare greseala prin faptul ca devin mai bun decat am fost acum 5 minute. Si poate in urmatorii 5 ani, voi deveni mai bun decat sunt azi si azi cred ca sunt mai bun decat ieri. Nu stiu, eu sunt fericit.
© Rustiuc Mihai Andrei, 14 Martie 2010
Intrebarile astea au pana la urma un raspuns clasic "De aia". Adica, e cel mai potrivit raspuns pe care il dau eu mereu, pentru ca nu vreau sa raman la statutul de statuie. Hai sa fim sinceri : daca alegem calea usoara pana la urma ce castigam ? Ca sa intelegeti, trebuie sa dau intai un exemplu concret.
Sa zicem ca esti un tip aratos cu intentii bune, o persoana care nu stai tocmai bine cu increderea in sine, insa totusi esti in stare sa te dezvolti, sa te depasesti putin si incerci sa cunosti pe cineva. Ajungi pana la urma sa ai o relatie cu persoana respectiva. Aici e punctul in care cei slabi ar spune "Mai bine nu", raspuns aproximativ cu acela pe care l-ar da si intrebarilor de mai sus. Dar daca esti capabil sa-ti depasesti un pic conditia umila, adica 0-ul ala de la care pornim toti, probabil te-ai implica in iubire, chiar daca poate iei teapa daca persoana isi bate joc de tine.
Ceea ce vreau sa spun e faptul ca nu trebuie sa ne uitam doar la partile negative, la aspectele rele ce ar putea iesi dintr-un lucru. Trebuie sa ne implicam, sa riscam, sa incercam sa ajungem cat mai sus. Pana la urma, daca alegem calea usoara, spun eu, nu castigam nimic. Orice drum are gropile sale, dar destinatia e cea importanta. Daca privirea e focalizata doar pe neplaceri, inseamna ca in asta ne sta conditia si suntem sortiti pierzaniei.
Cred ca asa ma pot eu razbuna pe mine. Pedepsindu-mi fiecare greseala prin faptul ca devin mai bun decat am fost acum 5 minute. Si poate in urmatorii 5 ani, voi deveni mai bun decat sunt azi si azi cred ca sunt mai bun decat ieri. Nu stiu, eu sunt fericit.
© Rustiuc Mihai Andrei, 14 Martie 2010
Ravasul nr. 2 (o continuare a eternitatii)
Zambeste-i omului din oglinda ca sa nu uiti parfumul.
© Rustiuc Mihai Andrei, 14 Martie 2010
© Rustiuc Mihai Andrei, 14 Martie 2010
sâmbătă, 13 martie 2010
Asta da, ceas cu cuc
Cand te invarti in acelasi cerc, e inevitabil sa nu dai de aceleasi probleme. Pana la urma, nu e decat o reproducere infidela a unei probleme in alta situatie. Ce incerci tu sa cauti e de fapt inlauntrul tau dar niciodata nu vei tine cont de asta, decat atunci cand te vei afla pe "culmile disperarii" (Emil Cioran) si vei incerca sa te agati de o speranta care cantareste mai mult decat carligul pe care ai putea sa o afisezi.
Ai putea sa incerci sa te compari cu o clepsidra al carei nisip reprezinta, hai sa-i spunem o transpunere a sufletului tau, o materializare a acestuia in granule marunte. Curgi dintr-un capat in altul al acesteia, ca si cum tot ce se intampla cu tine e acelasi lucru, dar granulele cad mereu intr-o alta ordine si intr-un alt sir, chiar daca rezultatul final e mereu acelasi si timpul de scurgere e, suprinzator sau nu, identic.
Tot ce se intampla cu tine e ce-ai pierdut toata viata. Privesti doar ce vrei sa vezi, in timp ce alte lucruri mai bune ti se duc prin fata, nu stii cand si unde sa privesti. Oare ce ar trebui sa faci, ar trebui sa renunti sa mai cauti originea sau sa-ti gasesti un alt unghi de perspectiva ? Sau sa te impaci cu ideea ca nu vei gasi niciodata nimic care sa te lege de radacinile eului tau contemplativ ? Pana la urma, esti doar un privitor care n-a reusit in viata decat sa stranute. Asta e marea ta realizare.
© Rustiuc Mihai Andrei, 14 Martie 2010
Ai putea sa incerci sa te compari cu o clepsidra al carei nisip reprezinta, hai sa-i spunem o transpunere a sufletului tau, o materializare a acestuia in granule marunte. Curgi dintr-un capat in altul al acesteia, ca si cum tot ce se intampla cu tine e acelasi lucru, dar granulele cad mereu intr-o alta ordine si intr-un alt sir, chiar daca rezultatul final e mereu acelasi si timpul de scurgere e, suprinzator sau nu, identic.
Tot ce se intampla cu tine e ce-ai pierdut toata viata. Privesti doar ce vrei sa vezi, in timp ce alte lucruri mai bune ti se duc prin fata, nu stii cand si unde sa privesti. Oare ce ar trebui sa faci, ar trebui sa renunti sa mai cauti originea sau sa-ti gasesti un alt unghi de perspectiva ? Sau sa te impaci cu ideea ca nu vei gasi niciodata nimic care sa te lege de radacinile eului tau contemplativ ? Pana la urma, esti doar un privitor care n-a reusit in viata decat sa stranute. Asta e marea ta realizare.
© Rustiuc Mihai Andrei, 14 Martie 2010
vineri, 12 martie 2010
Globuri de cristal si alti paianjeni
Cand m-a abordat tiganca, am incercat sa privesc totul prin ochiul lui Homer si nu prin umilul meu analizator vizual. Dorea sa-mi ghiceasca viitorul printr-un glob de cristal in care ningea cu praf.
Batrana m-a surprins. M-a sfatuit sa mananc cat mai multa scortisoara, pentru ca "Stim noi cum sa vedem dupa". Replica ei m-a aruncat intr-o totala cugetare si am incercat sa patrund si mai puternic, sa descifrez praful existential in care plutesc. Batrana m-a lasat la cumpana dintre vizibil si invizibil si imaginariul meu s-a materializat.
Am inceput sa vad tot ce era in capul meu ca fiind real, tangibil. A incercat sa-mi arate ca daca patrunzi, poti sa si atingi. Si a reusit. In orice caz, intreband-o concret de viitorul meu, mi-a spus "Asta nu se poate vedea, se poate vedea numai pana unde poti dori si pana unde poti dori pana acolo vei ajunge".
Poate avea dreptate batrana. Problema e cu cele mai profunde ganduri, dorintele implementate in adancul sufletului ca niste samante care dupa ani si ani au inflorit, iar in ziua de azi traiesc descendentii lor acolo. Unele vor ramane, cred eu, pentru totdeauna niste copacei intr-un suflet care daca nu ai pe cineva sa ti-l ingrijeasca, va fi pradat asemeni unei antilope de catre un leopard...
© Rustiuc Mihai Andrei, 13 Martie 2010
Batrana m-a surprins. M-a sfatuit sa mananc cat mai multa scortisoara, pentru ca "Stim noi cum sa vedem dupa". Replica ei m-a aruncat intr-o totala cugetare si am incercat sa patrund si mai puternic, sa descifrez praful existential in care plutesc. Batrana m-a lasat la cumpana dintre vizibil si invizibil si imaginariul meu s-a materializat.
Am inceput sa vad tot ce era in capul meu ca fiind real, tangibil. A incercat sa-mi arate ca daca patrunzi, poti sa si atingi. Si a reusit. In orice caz, intreband-o concret de viitorul meu, mi-a spus "Asta nu se poate vedea, se poate vedea numai pana unde poti dori si pana unde poti dori pana acolo vei ajunge".
Poate avea dreptate batrana. Problema e cu cele mai profunde ganduri, dorintele implementate in adancul sufletului ca niste samante care dupa ani si ani au inflorit, iar in ziua de azi traiesc descendentii lor acolo. Unele vor ramane, cred eu, pentru totdeauna niste copacei intr-un suflet care daca nu ai pe cineva sa ti-l ingrijeasca, va fi pradat asemeni unei antilope de catre un leopard...
© Rustiuc Mihai Andrei, 13 Martie 2010
joi, 11 martie 2010
Diferente
Apetitul pentru lectura adresata intelectului nu e acelasi pentru toata lumea. Nu ma astept ca blogul meu sa placa tuturor, dar consider ca macar dorinta de a imi imparatasi gandurile cu voi sa conteze. Ceea ce eu incerc sa fac e sa ofer celor care intra cateva secunde de placere spirituala, nu stiu, poate scrierile mele chiar nu au nicio valoare pentru multi, niciun inteles concret si vi se par de proasta calitate, de aici, acele secunde poate vi se par o neplacere.
Diferenta cea mare, insa, e ca aici stii ce te asteapta. Cand deschizi TV-ul, esti intampinat de tot felul de povesti care mai de care mai socante care implica dive si suferinzi dupa atentie, povesti din care trusturile media fac bani multi pe mintea dezinformatilor. Daca considerati ca niste persoane ca acelea va reprezinta si faceti parte din turma celor multi si mici, atunci va rog sa nu mai treceti pe aici.
Daca insa, credeti ca aceste pseudo-valori va omoara pe interior si aveti nevoie macar de un pahar cu apa pentru invigorare, veniti sa-l beti pe blogul meu, insa nu am cum sa trezesc in voi constiinta valorilor si simbolurilor si nu consider nicidecum ca as fii la un nivel la care sa pot impresiona fara dubii cititorii prin ceea ce scriu, dar poate sunt printre voi cativa care imi vor gasi stilul interesant si le vor placea "ravasele" cum le numesc eu, aceste mici textulete adresate sufletului, din care sper sa iasa o alinare si o constiinta pentru o zi mai buna.
Astfel, daca nu putem sa facem prin arta o revolutie, macar sa ridicam un zambet. De aici inainte, depinde totul de voi. Ceea ce e aici, e un inceput pentru o poveste ce va continua mult in adancurile timpului...
© Rustiuc Mihai Andrei, 11 Martie 2010
Diferenta cea mare, insa, e ca aici stii ce te asteapta. Cand deschizi TV-ul, esti intampinat de tot felul de povesti care mai de care mai socante care implica dive si suferinzi dupa atentie, povesti din care trusturile media fac bani multi pe mintea dezinformatilor. Daca considerati ca niste persoane ca acelea va reprezinta si faceti parte din turma celor multi si mici, atunci va rog sa nu mai treceti pe aici.
Daca insa, credeti ca aceste pseudo-valori va omoara pe interior si aveti nevoie macar de un pahar cu apa pentru invigorare, veniti sa-l beti pe blogul meu, insa nu am cum sa trezesc in voi constiinta valorilor si simbolurilor si nu consider nicidecum ca as fii la un nivel la care sa pot impresiona fara dubii cititorii prin ceea ce scriu, dar poate sunt printre voi cativa care imi vor gasi stilul interesant si le vor placea "ravasele" cum le numesc eu, aceste mici textulete adresate sufletului, din care sper sa iasa o alinare si o constiinta pentru o zi mai buna.
Astfel, daca nu putem sa facem prin arta o revolutie, macar sa ridicam un zambet. De aici inainte, depinde totul de voi. Ceea ce e aici, e un inceput pentru o poveste ce va continua mult in adancurile timpului...
© Rustiuc Mihai Andrei, 11 Martie 2010
miercuri, 10 martie 2010
Ravasul nr. 1 (sau de fapt, ravasul-ghicitoare nr.1)
7 barbati cu 7 fete le-au adus acestora 7 soti. La negot, un hot a furat, a luat o bucata si-a plecat. Cand l-au prins, s-a aprins de nu s-a mai stins, in India. Cine e judecatorul ?
© Rustiuc Mihai Andrei, 11 Martie 2010
© Rustiuc Mihai Andrei, 11 Martie 2010
Cum se duce naibii o zi perfecta
In 24 de h se pot face multe. In 24 de h poti incepe ceva nemaipomenit de frumos, asta ca sa sfarsesti acel ceva intr-un mod teribil de apasator.
De exemplu, urcand cu liftul intr-un bloc cu 24 de etaje, primele 7-8, depinde de caz, le petreci intr-un somn metafizic. Urmatoarele 4-5, sunt de inviorare si iti descriu cam cum va fi ziua respectiva, uneori pot sa-ti creeze falsa impresie ca ziua respectiva va fi perfecta.
Deja esti la etajul 12, depinde de caz. Esti la jumatatea drumului, mai ai de urcat jumatate dar de fapt mai mult, pentru ca restul il vei traversa deja antrenat si nu vei mai avea parte de acele stari de reverie de altadata.
Pe la etajul 15 e varful de obicei. Cam atunci iti dai seama ca de acum incolo totul o ia de fapt in jos si nu in sus, cum urca liftul. Totusi, continui sa ai parte de zambete si exaltare dar parca oboseala te cuprinde si caderea e mai evidenta ca oricand.
Etajul 20 face legea. Aici se ia decizia importanta. Daca vrei sa urci mai repede decat propria ta persoana, vei lua un lift care merge deodata cu tine dar parca mai repede. Majoritatea aleg, insa, sa ramana in propriul lor lift si sa urce conform ciclului normal al liftului.
Deja te apropii de acoperis. Parca nimic nu mai are gust si pana si ceea in ce credeai cu adevarat incepe sa se clatine. Pana la urma, daca ai continuat sa mergi cu propriul lift, te vei lovi de acoperis si vei cadea din nou la parter, pentru a intra iar in starea de somn metafizic din care ai pornit. Asa se duce naibii o zi minunata.
© Rustiuc Mihai Andrei, 10 Martie 2010
De exemplu, urcand cu liftul intr-un bloc cu 24 de etaje, primele 7-8, depinde de caz, le petreci intr-un somn metafizic. Urmatoarele 4-5, sunt de inviorare si iti descriu cam cum va fi ziua respectiva, uneori pot sa-ti creeze falsa impresie ca ziua respectiva va fi perfecta.
Deja esti la etajul 12, depinde de caz. Esti la jumatatea drumului, mai ai de urcat jumatate dar de fapt mai mult, pentru ca restul il vei traversa deja antrenat si nu vei mai avea parte de acele stari de reverie de altadata.
Pe la etajul 15 e varful de obicei. Cam atunci iti dai seama ca de acum incolo totul o ia de fapt in jos si nu in sus, cum urca liftul. Totusi, continui sa ai parte de zambete si exaltare dar parca oboseala te cuprinde si caderea e mai evidenta ca oricand.
Etajul 20 face legea. Aici se ia decizia importanta. Daca vrei sa urci mai repede decat propria ta persoana, vei lua un lift care merge deodata cu tine dar parca mai repede. Majoritatea aleg, insa, sa ramana in propriul lor lift si sa urce conform ciclului normal al liftului.
Deja te apropii de acoperis. Parca nimic nu mai are gust si pana si ceea in ce credeai cu adevarat incepe sa se clatine. Pana la urma, daca ai continuat sa mergi cu propriul lift, te vei lovi de acoperis si vei cadea din nou la parter, pentru a intra iar in starea de somn metafizic din care ai pornit. Asa se duce naibii o zi minunata.
© Rustiuc Mihai Andrei, 10 Martie 2010
Despre prosti si comunicare
Am descoperit in "cenusiul cotidian" cum zicea Eliade cateva aspecte anume care tin de conduita bunului simt. Problema e, insa, ca te lovesti tocmai de opusul a ceea ce acestea infatiseaza. Daca incerci sa treci peste perdeaua pe care insasi omul comun o arunca intre el si restul lumii esti primit cu exact aceeasi respingere sau cu exact aceleasi non-maniere, semne clare ca s-au pierdut valentele comunicarii intre oameni.
Daca treci intr-o zi prin parc dupa ce se termina orele de curs ale liceenilor, vei da de esenta dobitoceniei, scuzati cuvintele, de insasi prostia care isi manifesta vertiginos punctele critice in reprezentantii cei mai de seama ai acesteia. Acesti promotori isi etaleaza gesturile "labartate" si cuvintele dintr-un dictionar care rivalizeaza cu vocabularul celor mai de seama critici pe care i-a cunoscut Romanica noastra vreodata, cuvinte pe care cei mai renumiti lingvisti nu le-au intalnit in viata lor care este umila si inferioara cu cea a acestor "savanti".
Lupta cu prostia e ca si cum ai sari pe un lac inghetat. Prima data cazi, te lovesti puternic, dar daca insisti te afunzi si mai tare. Probabil ca cei care incearca sa o starpeasca au parte de profunde dezamagiri.
Un sfat prietenesc celor ce sufera de aceasta boala, minisindrom in devenire, cine stie la ce niveluri va ajunge in societatea noastra supraindividuala - primul pas in vindecarea prostiei ar trebui sa fie echivalent cu cel in vindecarea dependentelor, ca in fond, prostia e dependenta de non-valori si anume, sa recunosti simplu ca esti prost.
© Rustiuc Mihai Andrei, 10 Martie 2010
Daca treci intr-o zi prin parc dupa ce se termina orele de curs ale liceenilor, vei da de esenta dobitoceniei, scuzati cuvintele, de insasi prostia care isi manifesta vertiginos punctele critice in reprezentantii cei mai de seama ai acesteia. Acesti promotori isi etaleaza gesturile "labartate" si cuvintele dintr-un dictionar care rivalizeaza cu vocabularul celor mai de seama critici pe care i-a cunoscut Romanica noastra vreodata, cuvinte pe care cei mai renumiti lingvisti nu le-au intalnit in viata lor care este umila si inferioara cu cea a acestor "savanti".
Lupta cu prostia e ca si cum ai sari pe un lac inghetat. Prima data cazi, te lovesti puternic, dar daca insisti te afunzi si mai tare. Probabil ca cei care incearca sa o starpeasca au parte de profunde dezamagiri.
Un sfat prietenesc celor ce sufera de aceasta boala, minisindrom in devenire, cine stie la ce niveluri va ajunge in societatea noastra supraindividuala - primul pas in vindecarea prostiei ar trebui sa fie echivalent cu cel in vindecarea dependentelor, ca in fond, prostia e dependenta de non-valori si anume, sa recunosti simplu ca esti prost.
© Rustiuc Mihai Andrei, 10 Martie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)