Ceasul ticaie si ma asigur daca am spus destule astazi. Inca nu mi se par suficiente vorbele, nu stiu daca m-am facut inteles, iar aceasta insistenta, pana la urma, a focului meu sufletesc pare sa se accentueze, lava neputintei lasand cratere. O numesc neputinta pentru ca ma domina mereu. Ma las condus de acel sentiment pur si nevinovat si ori de cate ori nu reusesc sa transmit mesajul cum trebuie, regasesc aceasta neputinta.
Merg inainte cu incredere cu fiecare zi ce trece si stiu ca daca gresesc pe alocuri, ma simt cat se poate de vinovat desi de putine ori o recunosc. In cele din urma ajung sa dobor aceasta spahie si sa caut sensul dintr-o alta perspectiva. Nu cunosc o alta solutie mai buna. Sunt fericit, sufletul meu poate sa strige cat se poate de tare, si pana la urma numai eu pot sa stric asta.
E nevoie mereu de cuvinte pentru mine. De propriile mele cuvinte. Am nevoie sa le rostesc pentru a fi sigur ca m-am facut inteles. Pentru ca iubesc al dracului de mult.
© Rustiuc Mihai Andrei, 05 Septembrie 2010
