Nu pot sa-mi dau seama daca traiesc sau nu. Sunt undeva, prins la mijloc, blocat intre niste usi care nu vor sa-mi dea drumul. Ma bucur de viata intr-un mod bizar - fac din plin ce-mi place mai putin. Trec permanent printr-o stare de nervozitate care nu vrea sa ma paraseasca si incerc cu toate fortele sa ii gasesc o vindecare. Nu pot, incerc, dar nu reusesc sa depasesc o bariera care s-a instalat intre mine si... mine.
E plin de frumos pe aici. Parca ma inmoi intocmai ca iarba pe care pasesc, parca miros ca florile pe care le smulg, doar pentru ca sa i le duc. Degeaba incerc sa ma regasesc. Nu pot, ceva ma blocheaza. Acest rai, aceasta bucata de pamant pe care plutesc acum e plina numai de frumuseste, emana un spirit atat de placut, incat sub nicio forma nu vreau sa-i dau drumul.
Nu pot sa descriu starea care ma conduce. Nu pot sa determin exact ceea ce ma condamna. Stiu doar ca am ales sa traiesc dupa niste reguli pe care eu mi le-am stabilit si pe care mi-as dori sa le schimb in momentul de fata, dar dupa cum imi dau seama si dupa cum spun legile nescrise, nu am cum.
Stii ce e ? Chiar daca dimensiunea pierde din amploare si chiar daca se proiecteaza asupra spatiului cand o imagine de perfectiune, cand una de dezastru, eu stiu ca dincolo de aparenta mai mult sau mai putin mistica a acestui demon, eu sunt mai puternic decat el. Am ceva in inima care ma ghideaza si pot, pot cu toata forta sa trec mai departe. Esti exact ca un vis...
© Rustiuc Mihai Andrei, 26 Mai 2011
miercuri, 25 mai 2011
luni, 4 aprilie 2011
Fantome
dac-am cazut? eu n-am cazut
desi sabia ta mi-a rapus corpul
sufletul mi-e intreg, rezista
sub focul tau
povara regretului nu-si are locul
multe schelete, ale unor morti inca vii
de ce sa cad? caut in umbra
ce n-am gasit in lumina, dar
nu gasesc si am sa caut
pana umbra se va face zi
putere, umilinta si iertare
crima unei fericiri tinere
un copil arcas plutea pierdut
cu tolba goala si fara sa gaseasca
in cine sa-si arunce otravitele sageti
s-ameteasca suflete ce vor sa alerge
pe cursa nesfarsita a frumoasei suferinte
care ne trimite pe toti in acelasi loc
calma iertare, nesfarsita umbra
lumina lumanarii rabdarii ma asculta
vreau sa te gasesc, vreau sa ma gasesc
unde nu te-am dus vreau sa mergem
vreau sa fugim si sa uitam
© Rustiuc Mihai Andrei, 05 Aprilie 2011
desi sabia ta mi-a rapus corpul
sufletul mi-e intreg, rezista
sub focul tau
povara regretului nu-si are locul
multe schelete, ale unor morti inca vii
de ce sa cad? caut in umbra
ce n-am gasit in lumina, dar
nu gasesc si am sa caut
pana umbra se va face zi
putere, umilinta si iertare
crima unei fericiri tinere
un copil arcas plutea pierdut
cu tolba goala si fara sa gaseasca
in cine sa-si arunce otravitele sageti
s-ameteasca suflete ce vor sa alerge
pe cursa nesfarsita a frumoasei suferinte
care ne trimite pe toti in acelasi loc
calma iertare, nesfarsita umbra
lumina lumanarii rabdarii ma asculta
vreau sa te gasesc, vreau sa ma gasesc
unde nu te-am dus vreau sa mergem
vreau sa fugim si sa uitam
© Rustiuc Mihai Andrei, 05 Aprilie 2011
sâmbătă, 2 aprilie 2011
Tempus
du-ma undeva unde pot sa zbor, am nevoie de aripi
sau poarta-ma pe aripile tale de inger, ridica-ma sa nu mai cobor
nu pot sa mor, nu vreau sa mor
vreau sa ma vad la televizor
ma pierd in lume, ma simt stingher
ma simt o apa intr-o palma data
sunt lacrima ce-a curs candva
ce-a curs usor pe fata ta
am vrut sa plec dar n-am facut-o
am sa stau putin si-apoi am sa urc
de ce sa pier cand pot sa urlu
vreau sa ma vad la televizor
vreau sa-ti cant ce-am scris chiar eu
vreau sa ma auzi suspinand
cutit de timp, lama de sentiment
m-ai lasat tampit dar am razbit
acum eu rad si n-am sa mor
sunt sus si n-am sa mai cobor
e soare, plaja si vremea e calda
si ma vad cu purici la televizor
© Rustiuc Mihai Andrei, 03 Aprilie 2011
sau poarta-ma pe aripile tale de inger, ridica-ma sa nu mai cobor
nu pot sa mor, nu vreau sa mor
vreau sa ma vad la televizor
ma pierd in lume, ma simt stingher
ma simt o apa intr-o palma data
sunt lacrima ce-a curs candva
ce-a curs usor pe fata ta
am vrut sa plec dar n-am facut-o
am sa stau putin si-apoi am sa urc
de ce sa pier cand pot sa urlu
vreau sa ma vad la televizor
vreau sa-ti cant ce-am scris chiar eu
vreau sa ma auzi suspinand
cutit de timp, lama de sentiment
m-ai lasat tampit dar am razbit
acum eu rad si n-am sa mor
sunt sus si n-am sa mai cobor
e soare, plaja si vremea e calda
si ma vad cu purici la televizor
© Rustiuc Mihai Andrei, 03 Aprilie 2011
joi, 24 martie 2011
miercuri, 23 martie 2011
Avansam
Imi pare bine cand stau si ma gandesc la faptul ca este cineva care vegheaza asupra mea. Nu stiu daca a fost vis, daca imaginatia mi-a lucrat acest film frumos, dar inainte sa intru in somnolenta, am facut o retrospectiva a vietii mele si m-am oprit asupra unei persoane care a insemnat mult pentru mine dar impreuna cu care nu am avut ocazia sa petrec timpul care ar fi trebuit.
Neglijenta, ignoranta - nu stiu. Nu gasesc cuvintele potrivite. Poate s-ar fi numit teama, din cauza ca nu ar mai fi putut sa ma recunoasca. Poate era durere, deoarece prin ochii mei intra o imagine neplacuta, care nu imi facea deloc placere in sensul ca nu suportam sa il vad asa. Nu mai are nicio relevanta, pentru ca in mintea mea el va fi mereu cel care zambea si pe care il tachinam cu cine stie ce prostii copilaresti, iar el imi facea mereu jocul.
Oricum ar fi, orice s-ar intampla, e nevoie sa avansam. Pentru ca asta ar vrea sa facem pentru el. Pentru ca oricat de dureroase ar fi unele lucruri, tot le vom invinge, daca suntem suficient de puternici. Pentru ca timpul nu se va intoarce, nisipul tot curge si oricum, calitatea, insemnatatea si prezenta lui nu vor disparea. Cum nu dispar pentru nimeni, nici dupa moarte.
© Rustiuc Mihai Andrei, 23 Martie 2011
Neglijenta, ignoranta - nu stiu. Nu gasesc cuvintele potrivite. Poate s-ar fi numit teama, din cauza ca nu ar mai fi putut sa ma recunoasca. Poate era durere, deoarece prin ochii mei intra o imagine neplacuta, care nu imi facea deloc placere in sensul ca nu suportam sa il vad asa. Nu mai are nicio relevanta, pentru ca in mintea mea el va fi mereu cel care zambea si pe care il tachinam cu cine stie ce prostii copilaresti, iar el imi facea mereu jocul.
Oricum ar fi, orice s-ar intampla, e nevoie sa avansam. Pentru ca asta ar vrea sa facem pentru el. Pentru ca oricat de dureroase ar fi unele lucruri, tot le vom invinge, daca suntem suficient de puternici. Pentru ca timpul nu se va intoarce, nisipul tot curge si oricum, calitatea, insemnatatea si prezenta lui nu vor disparea. Cum nu dispar pentru nimeni, nici dupa moarte.
© Rustiuc Mihai Andrei, 23 Martie 2011
joi, 17 martie 2011
Cum sa dobori monstrul
Am stat si am asteptat. Niciodata nu am avut suficient timp pentru a-mi calcula miscarile. Asteptarea a fost una marcata de interventii imprevizibile ale ghearelor si coarnelor acestui monstru, un amalgam de vise sangerande, o salata de fructe ale neputintei, un rau de cerneala neagra, iesita din tenebrele si durerile trecute.
Era o lupta decisiva, cu o finalitate destul de clara - eu sau el. Am apelat la cea mai puternica arma, increderea in propria-mi persoana, egoismul narcisist de care se pare ca dau dovada. A tinut, astfel incat am reusit sa ranesc partial acest demon neexorcizabil, creatura dezmeticita din panzele celui mai groaznic paianjen. Intrucat forta acestuia era nemasurabila, atacurile mele nu reuseau tocmai sa tina piept acestei bestii.
Un sir de evenimente nefavorabile, o secventa de lucruri care s-au repetat in asa maniera incat nu am putut sa tin numaratoarea - asa s-ar descrie lupta cu monstrul. Cu toata forta abominabila, i-am aratat fata umana - nevoile reale, profunzimea sentimentului si puterea de a-l avea pe cel din dreapta mea - si-a pierit.
Stau sa-l privesc si nu vad decat o mazga, o vana plina de apa menajera, neagra de la atata mizerie, scurgandu-se pe tevile uitarii si ridic, incet dar sigur, steagul victoriei. Am invins.
© Rustiuc Mihai Andrei, 17 Martie 2011
Era o lupta decisiva, cu o finalitate destul de clara - eu sau el. Am apelat la cea mai puternica arma, increderea in propria-mi persoana, egoismul narcisist de care se pare ca dau dovada. A tinut, astfel incat am reusit sa ranesc partial acest demon neexorcizabil, creatura dezmeticita din panzele celui mai groaznic paianjen. Intrucat forta acestuia era nemasurabila, atacurile mele nu reuseau tocmai sa tina piept acestei bestii.
Un sir de evenimente nefavorabile, o secventa de lucruri care s-au repetat in asa maniera incat nu am putut sa tin numaratoarea - asa s-ar descrie lupta cu monstrul. Cu toata forta abominabila, i-am aratat fata umana - nevoile reale, profunzimea sentimentului si puterea de a-l avea pe cel din dreapta mea - si-a pierit.
Stau sa-l privesc si nu vad decat o mazga, o vana plina de apa menajera, neagra de la atata mizerie, scurgandu-se pe tevile uitarii si ridic, incet dar sigur, steagul victoriei. Am invins.
© Rustiuc Mihai Andrei, 17 Martie 2011
miercuri, 16 martie 2011
sâmbătă, 12 martie 2011
Perspectiva genuina asupra realitatii
Norii de fum s-au risipit, iar mirosul cafelei de dimineata imi aduce un zambet larg pe buze. Mi-e gandul la prima tigara, cea care imi trezeste constiinta pentru ziua ce va urma. Grija cu care tratez fiecare detaliu imi da o definitie clara asupra nevoilor pe care le am. Pana la urma, realitatea n-a fost demult atat de curata.
E sambata dimineata... S-a dus frigul, iar soarele ce-mi trece printre ochi e un alt motiv pentru care zambesc. Se aproprie primavara, iar totul se va ridica din propria cenusa, precum Phoenix-ul... Ma bucura sa vad cum se topeste zapada, iar cu fiecare secunda care trece, ma simt mai aproape, mult mai aproape de locul in care trebuie sa fiu.
Tratez cu ignoranta fiecare gest care mi-ar putea cauza cea mai mica incordare a muschilor fetei. In fapt, am un plan, un plan pe care am sa-l indeplinesc, orice ar fi. Pentru ca simt aceasta nevoie inexplicabila de bine, iar necesitatea acestuia este de maxima importanta.
Admir curgerea nisipului in clepsidra... Nu vreau sa calculez clipele, sa le arunc in memorie, sau sa le sterg. Vreau sa las totul sa fie cum trebuie sa fie, iar ceea ce stiu, am invatat si va ramane mereu in felul meu de a fi, e ca nu am regrete, pur si simplu nu-si au rostul.
© Rustiuc Mihai Andrei, 12 Martie 2011
E sambata dimineata... S-a dus frigul, iar soarele ce-mi trece printre ochi e un alt motiv pentru care zambesc. Se aproprie primavara, iar totul se va ridica din propria cenusa, precum Phoenix-ul... Ma bucura sa vad cum se topeste zapada, iar cu fiecare secunda care trece, ma simt mai aproape, mult mai aproape de locul in care trebuie sa fiu.
Tratez cu ignoranta fiecare gest care mi-ar putea cauza cea mai mica incordare a muschilor fetei. In fapt, am un plan, un plan pe care am sa-l indeplinesc, orice ar fi. Pentru ca simt aceasta nevoie inexplicabila de bine, iar necesitatea acestuia este de maxima importanta.
Admir curgerea nisipului in clepsidra... Nu vreau sa calculez clipele, sa le arunc in memorie, sau sa le sterg. Vreau sa las totul sa fie cum trebuie sa fie, iar ceea ce stiu, am invatat si va ramane mereu in felul meu de a fi, e ca nu am regrete, pur si simplu nu-si au rostul.
© Rustiuc Mihai Andrei, 12 Martie 2011
duminică, 6 martie 2011
Phoenix
Right from the ashes, to rise up victoriously, in a contemporary perspective... A glance :
© Filip Catalin Florin, Rotar Paula - 6 Martie 2011
© Filip Catalin Florin, Rotar Paula - 6 Martie 2011
vineri, 4 martie 2011
Si-apoi am zis... boom!
Pana sa iti dai seama cum stau de fapt lucrurile, trebuie sa te tarasti putin pe jos. Trebuie sa duci niste razboaie cu propria-ti imagine si stima de sine, care indiferent de rezultat, vor lasa in tine urme serioase, care iti vor intari analizatorul vizual si perceptia lui asupra tot ce te defineste.
Zambesc, dar de ce o fac ? E simplu. Am inteles pana la urma tot,cel putin tot ce n-am inteles pana acum. Bineinteles, s-ar putea intelege o lupta castigata pe o latura care urmareste dezvoltarea intelectuala sau cine stie ce... NU. E si mai simplu de atat. Am inteles de ce uneori imi merge bine si alteori nu. Aceste chestiuni nu vizeaza, dupa cum se poate intelege, chestiuni legate de buna-starea financiara.
Problema, pana la urma, era un deficit in a-mi arunca atentia asupra ce ma intereseaza in mod direct, ramanand blocat in acea incapere plina de creaturi, demoni, monstri ai sufletului meu, cu care puteam sa ma lupt cat se poate de usor si sa-i inving, dar am ales sa ma chinui putin, parca imi doream sa ma pedepsesc pentru ceva ce nu am facut. Am inteles ca modul in care ma privesc (din toate punctele de vedere) este ceea ce imi defineste viata si imi indreapta alegerile in directia potrivita.
Am fost nevoit sa aleg. Si am ales binele, am ales sa-mi proiectez persoana intr-o dimensiune realista, fara a fi prea exigent cu mine, fara a exagera cand aleg sa ma analizez. Am ales ceea ce a trebuit, pentru ca de acum incolo sa pot face mai departe ceea ce trebuie. Poate, va intrebati, unde e fericirea ? Tot ce spun eu e ca nimic nu te poate face mai fericit decat sa culegi roadele a ceea ce ai implinit in aceasta stare de pozitivism, sa poti sa spui intr-adevar ca esti multumit de alegerile tale si ca totul e cum iti doresti. BOOM !
© Rustiuc Mihai Andrei, 4 Martie 2011
Zambesc, dar de ce o fac ? E simplu. Am inteles pana la urma tot,cel putin tot ce n-am inteles pana acum. Bineinteles, s-ar putea intelege o lupta castigata pe o latura care urmareste dezvoltarea intelectuala sau cine stie ce... NU. E si mai simplu de atat. Am inteles de ce uneori imi merge bine si alteori nu. Aceste chestiuni nu vizeaza, dupa cum se poate intelege, chestiuni legate de buna-starea financiara.
Problema, pana la urma, era un deficit in a-mi arunca atentia asupra ce ma intereseaza in mod direct, ramanand blocat in acea incapere plina de creaturi, demoni, monstri ai sufletului meu, cu care puteam sa ma lupt cat se poate de usor si sa-i inving, dar am ales sa ma chinui putin, parca imi doream sa ma pedepsesc pentru ceva ce nu am facut. Am inteles ca modul in care ma privesc (din toate punctele de vedere) este ceea ce imi defineste viata si imi indreapta alegerile in directia potrivita.
Am fost nevoit sa aleg. Si am ales binele, am ales sa-mi proiectez persoana intr-o dimensiune realista, fara a fi prea exigent cu mine, fara a exagera cand aleg sa ma analizez. Am ales ceea ce a trebuit, pentru ca de acum incolo sa pot face mai departe ceea ce trebuie. Poate, va intrebati, unde e fericirea ? Tot ce spun eu e ca nimic nu te poate face mai fericit decat sa culegi roadele a ceea ce ai implinit in aceasta stare de pozitivism, sa poti sa spui intr-adevar ca esti multumit de alegerile tale si ca totul e cum iti doresti. BOOM !
© Rustiuc Mihai Andrei, 4 Martie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)