Signum

Ne-am saturat de oameni morti, de aceeasi plicticosi care stau inchisi in casa si nu fac nimic. Care e moda astazi ? Sa iesi in centrul orasului sa vezi niste oameni care nu prea au niciun scop in viata cum se invart in cerc prin sensul giratoriu... Cat de placut poate fi ? Mai mult, ca acest fapt este alimentat de si mai limitatii din parc, care stau si privesc exaltati la niste baietasi si niste fetite care mai mult ca sigur sunt niste "pierduti" cum ar spune un cunoscut.

Dupa o introducere din asta, imi zboara gandul ca in majoritatea posturilor mele vorbesc despre dezvoltare, despre evolutia sub semnul protector al culturii si artei care pot lumina minti. Vorbeam si atat despre aspecte personale, cat si despre concepte care imi servesc drept modele de a avansa in lume ca latura spirituala. Acum insa, consider ca nu prea se gasesc cai de iesire din galeata asta.

Care-i semnul pana la urma ? Care-i destinatia ? Accederea la ce ? Oare ei sa fie modelele negative pe care ni le ofera cineva ? Nu stiu. Ziceam ei ca poate oricare oras are sensul lui in care se invart niste "pierduti". Partea proasta e ca a trebuit sa caut un parc dintr-o zona nu tocmai centrala a orasului, in care sa pot petrece si eu o dupa-masa mai linistit. Ca pana la urma, pe la noi e plin de culori de psittacus si imi urla in cap zgomotele de la motoarele pe care unii inteligenti le supratureaza in viteza 1 ca sa faca mai multa galagie. Am cautat si eu o oaza de liniste si am gasit-o pana la urma, dar e foarte trist ca tocmai acolo. E normal ca orasul sa fie plin de oameni si cat mai interesant atunci cand iesi din casa, insa nu de specimene de acelasi tip care satura pe toti.

© Rustiuc Mihai Andrei, 29 Aprilie 2010

Momentum

Viata are un mod ciudat de a-si arata felul si cat de curva poate sa fie uneori. Spun asta pentru ca se poate intoarce cu 90 de grade si sa-ti arate dosul pentru niste greseli care te vizeaza pe tine in mod direct. De cele mai multe ori, unul primeste pedeapsa acesteia pentru greseli fata de sine si nu fata de ceilalti. Ar fi mai corect si totodata mai normal sa fii pedepsit pentru ce le faci altora, nu ?

Probabil ca daca am fi toti in acelasi contingent si am gandi in aceeasi directie ne-am scuti unii pe ceilalti de eternele caderi in mocirla si poate ne-am putea ridica atunci cand am fi la pamant. Totusi, curatirea asta si capacitatea de a deslusi enigmele ce ne sunt puse in fata ar trebui sa puna in practica armele primite de la mai marii trecuti prin viata, anume cei care au acumulat invataturi si le-au transmis mai departe prin flacara creatoare.

Nu mi-ar placea sa vad o lume condusa de analfabeti, in care sa fim toti niste moluste care se tarasc fara vlaga. Cred ca prin puterea mintii si capacitatea de a diferentia lucrurile intre ele putem sa coloram impreuna lumea si sa-i dam o alta nota decat asta pe care i-o da scandalul, razboiul si foamea de putere si bani. Cred ca daca crestem de mici cu ideea ca banii si puterea sunt mai importante decat legaturile indestructibile, sentimentele profunde ,distractia intre prieteni, puterea de a ne bucura pentru cele mai marunte lucruri si alte lucruri atat de evidente, dar bineinteles, atat de expirate in viziunea unora, atunci suntem sortiti damnarii.

Evident fiecare dintre noi am facut mai multe sau mai putine greseli de-a lungul vietii si fata de prieteni, familie sau chiar si fata de straini. Problema e ca mintea si trupul ne sunt furate de lucruri mai importante in aparenta si astfel uitam ca trebuie sa mai vedem ce fac prietenii de demult sau cum se descurca in viata. Ganditi-va un moment cum stau lucrurile, cine merita si cine nu atentia voastra si hotarati-va daca trebuie sau nu sa dati un telefon sa vedeti ce fac acele persoane. O lume gri si separata e in defavoarea tuturor. Trebuie colorata si trebuie sa o coloram impreuna.

Astfel, daca vedeti ca nu puteti salva ce e de salvat nu va invinovatiti pentru ca nu intotdeauna este doar vina voastra. Atunci sa va invinovatiti cand simtiti ca sunteti pe drept cei care au gresit si atunci dati-va silinta sa treceti peste probleme si greseli si lasati-va prada bunului simt si plecati-va in fata celor pe care ii puteti numi cu adevarat prieteni.

© Rustiuc Mihai Andrei, 26 Aprilie 2010

Migrene

Momentul actual imi pare pictat din pigmenti de "fleurs du mal" (C. Baudelaire), intrucat masor tot noroiul asta migrenar prin transfigurare artistica si incerc sa-i caut sensul. Ma simt si eu cum se simte un "vultur prabusit intr-un om" (N. Stanescu), e o infrangere categorica, pentru ca ma detasez de valorile morale si daca ma las intins pe scandurile sensibile ale rotii norocului simt ca aceasta se va rupe incet sub mine.

Totusi, distanta e inca mare si salvarea nu este una imposibila. Incerc sa-mi mentin balansul, dar daca mocirla contemporana ma va ajunge, atunci probabil ca deja in planul asta nu mai exista un rost. Cred ca pe planul asta scopul e undeva si trebuie descoperit cat de repede, pentru a putea trece la nivelul urmator.

Simt cum ma cuprinde junghiul iar capul nu mai are mult pana va exploda. Mucozitatile racelii sufletesti ar atarna la intrare, iar tusea mi-ar parea de necontenit. Monstruozitatea spatiului interior s-ar caracteriza prin compromisuri morale facute in favoarea lucrurilor lumesti, ce-si pierd valoarea foarte repede. Daca imi pierd balansul, sunt sigur ca groapa in care voi cadea va fi una din care voi iesi mult prea greu...

© Rustiuc Mihai Andrei, 20 Aprilie 2010

Cum te schimba patru ani

In 4 ani, am cunoscut o sumedenie de oameni, multi dintre care nici nu ma mai saluta pe strada, am trecut prin locuri pe care nici nu mi le mai amintesc prea bine, am auzit cantece pe care daca le-as auzi din nou nu sunt sigur daca le-as putea fredona. Am strans foarte multe maini, am considerat prieteni foarte multe persoane, dar dupa patru ani realizez ca singuratatea cu care am pornit e aproape aceeasi acum.

Spun aproape pentru ca dupa atata timp am avut ocazia sa-mi dau seama cine merita si cine nu adevarata apreciere. Probabil ca nici acesti patru ani nu imi pot arata cu adevarat pe cine trebuie sa pastrez aproape. Poate nici in intreaga viata nu voi reusi acest lucru.

Observ cum un musuroi de furnici care odinioara era numit "gasca" s-a disipat si s-a imprastiat in zeci de grupulete, care si-au format la randul lor alte "gasti" si tot asa raman eu pana la urma si restul pleaca. Nu am ramas singur, nu e vorba de asta. Stiu ca cine a ramas cu mine, adica pe cine am pastrat, va ramane si mult mai tarziu tot aici.

Vad cum persoane cu care eram in stare sa-mi impart hainele, mancarea si aerul au ajuns pentru mine doar pungi de plastic pe care le poarta vantul cum o vrea el. Imi dau seama ca poate la un moment dat am gresit in astia patru ani, si sunt sigur ca nu am facut-o doar o singura data, dar imi dau seama la fel de clar ca oricat de mult as fi gresit eu si oricat de mult voi gresi in continuare, separarea nu s-a facut doar din partea mea.

Regrete ? Nu stiu daca se pot numi asa. Vor ramane doar amintiri mai mult sau mai putin frumoase, vad persoanele respective ca niste turisti carora li s-a terminat sezonul si au plecat. Putini sunt cei care s-au indragostit de zona pe care au vizitat-o si s-au hotarat sa se mute acolo. Dar daca s-au hotarat sa se mute acolo inseamna ca apreciaza cu adevarat ceea ce au descoperit si vor sa pastreze, iar numai un tsunami i-ar putea goni de acolo.

Nu ma consider superior celor pe care nu i-am pastrat langa mine. Faptul ca ei au mers inainte se rezuma la o incompatibilitate sau poate nu au avut dorinta de a ramane aici. In orice caz, schimbarile pe care mi le-au adus cei 4 ani nu se rezuma aici.

Simt cum am crescut de la an la an, cum am acumulat din ce in ce mai multe, si am un oarecare regret. Prefer sa fi fost persoana naiva care am fost atunci, care credeam ca lumea este colorata si ca totul se rezuma la a-ti construi viitorul prin a face ceea ce ti se spune de la cei pe care tu ii consideri ghizi, pentru ca ceea ce ei iti spun iti garanteaza drumul catre succes. M-am convins singur ca nu e asa, si desi sfaturile m-au ajutat, nu mi-au adus mereu ceea ce eu cautam.

Oricum, am cautat mai mult decat 4 ani ceva anume ceea ce am gasit nu cu multa vreme in urma. Cautam ceva pur, ceva sincer, ceva care sa fie pentru mine ca o fiinta vie care sa emane lumina si forta. Am cautat o legatura din cel mai puternic metal, o legatura care nu poate fi rupta decat de rele practici. Cred ca am gasit ceea ce cautam, pentru ca simt cum lumina aceasta ma ocroteste de fiecare data si desi ca orice lumina, se stinge cateodata, sta asa doar putina vreme, pentru ca apoi sa lumineze din nou la fel de puternic si sa ma vindece de fiecare data cand am nevoie.

Asadar, in 4 ani am descoperit sinceritate, ipocrizie, tradare, instrainare, adevar, speranta, iubire si ura. Toate acestea fac din mine acum un corpus polifonic extrem de instabil si eu unul ma simt ca pe gheata...

© Rustiuc Mihai Andrei, 14 Aprilie 2010

Graficele unei existente pecetluite

Sperantele mele fata de un viitor mai bun s-au naruit privind situatia unora care au trecut prin lucruri asemanatoare cu ale mele. Ma simteam ca un tractor pe un camp fara fertilitate, faptul ca voi fi pus in functiune va fi de prisos, pentru ca nu vor exista rezultate notabile. Acest lucru se manifesta in interiorul cercului apropiat, sau mai degraba in sfera asta mizerabila in care suntem tinuti cu totii si ni se ascund cateva treburi, care daca le-am stii, poate am reusi mai multe cu sufletul.

De la (0,0) incep frumos toate. Bineinteles ca acest inceput este unul ascendent catre plus infinit, dar fiecare experienta nefasta este marcata de cate un punct extrem opus in cadranul III care are o culoare neagra precum abanosul cel mai pur. Un echilibru de sticla il cautam permanent pe acest fitil atat de apropiat de flacara terminatoare.

Daca as privi o vizita dintr-o lume indepartata, probabil ca nu as stii cum sa ma manifest. Poate m-as manifesta intr-un mod ostil, precum e de asteptat de la o rasa atat de incapabila sa creeze legaturi cu fundament sincer si de incredere. Sau poate as arata teama, pentru ca in cele mai multe cazuri, teama de necunoscut este mai puternica decat teama de moarte.

© Rustiuc Mihai Andrei, 11 Aprilie 2010

Ingeri de duzina

Flacara curajului meu sufletesc ce reuseste sa ma tina plutind asupra monotoniei si strictetii urbane pare ca isi pierde caldura, intrucat muzicantii nu vor sa imi mai cante melodia si pilonii pe care sta asezata increderea mea incep sa cedeze. Mi-am aruncat durerile si dragostea pentru frumos in mainile unor ingeri care nu prea mai au pene in aripi, dupa cum i-au jupuit nebunii orbi.

Asta e, ma vor purta pe langa nori in portocaliul apusului si vom lasa impreuna urme ca si avioanele cu reactie, ne vom pierde urma apoi deasupra unui rau pe care se reflecta insasi astrul tutelar, luna. Mai mult ii port eu pe ei, nu au forta, de fapt isi canalizeaza energiile pentru alte treburi decat eu.

Placerile mele se tarasc pe umerii unor epave de fiinte, care nu pot sa duca greul mai departe astfel. Cred ca sunt in cadere libera si vor penetra scoarta terestra, de vor ajunge exact pana in iadul in care ni se invart bunatatile si isi pierd gustul si cele mai amuzante glume...

© Rustiuc Mihai Andrei, 06 Aprilie 2010

Exil

Incercand sa inlatur defectiunile propriului ego, am dat de respingerea si nemultumirea mai multor fiinte cu care convietuiesc. Aceste incercari repetate de a progresa pe scara altruismului si a altor chestii pozitive, asociate cu reactiile unora, ma fac sa ma simt un singuratic, unul care nu poate gasi locul potrivit decat daca il imparte cu sine.

In intunericul dezolant, sunt intr-o casa fara ferestre, intr-o padure in care toti copacii par a avea ceva cu mine. Fiintele noptii, opera maleficului, sunt surorile prietenilor apropiati in aparenta, care nu vor decat sa ma vada cazand din nou. Sicriul acesta stramt ma strange si pare ca-mi voi pierde respiratia in curand, iar inima pulseaza prea repede pentru a ma mai putea tine viu.

Se inchid usile binelui, caprioarele si iepurii au fugit demult, dar lupii si vulpile sunt aici in jurul meu. Aceasta dictatura a salbaticiei ma guverneaza, voi deveni un animal al propriei mele lumi, o lume care ma face sa fiu asa. Zimtii lamelor de ferastrau se apropie din ce in ce mai tare si ma vor taia in curand daca nu-mi voi altera persoana.

Ma simt agatat de un lant, pe o macara, la etajul 150 al unui zgarie-nori. Atarn spre orasul plin de pacat si lipsit de arta purificatoare si iluminatoare, iar locuitorii vor sa ma linseze pentru simplul fapt ca incerc sa le fac viata mai buna. Partea buna e ca eu sunt sus, iar ei nu ma pot ajunge nicicum, dar sindromul existentei in stare de leguma emanat de cei de sub mine ma face sa transpir si sa ma simt instabil acolo deasupra...

© Rustiuc Mihai Andrei, 04 Aprilie 2010

Adeverinta Medicala

Probabil ultimii ani au fost cei definitorii pentru mine, mi-au format o alta imagine asupra vietii. Mi-am gasit o alta perspectiva din care sa privesc lucrurile, pot deja sa anticipez cum vor decurge treburile in unele perioade ale anului. E un fel de functie periodica, daca e sa o luam asa, insa difera de la caz la caz.

Stiu din timp cand sa ma feresc de rele, stiu cand voi fi tradat, stiu cand nu ma vor vrea langa ei. Stiu ca atunci cand sunt prea fericit, vine cineva si striga cu toata puterea " El nu trebuie sa fie FERICIT !" si pe urma chiar ma duc in jos. Nu stiu daca asa e peste tot, dar observ ca majoritatea celor care ma inconjoara se comporta cu o oarecare invidie daca sunt fericit. E gresit sa fii asa ? Stiu sigur ca atunci cand ma simt cel mai bine va veni cineva care va strica toate socotelile, doar asa de dragul de a face pe cineva trist.

Cred ca orasul ma face asa. Cred ca el ne face pe toti asa. Adica, sa fim cinstiti, nu cred ca daca am fi toti fericiti si-ar mai bate masele capul sa strice fericirea altora. Cred ca orasul nostru este un oras trist, iar daca nu esti in pas cu "moda locala", vei fii intr-un viitor apropiat prin mijloace mai mult sau mai putin obisnuite.

Sper ca putinii oameni care au puterea sa se bucure pentru tine si pentru realizarile tale, sa fie mereu asa. Sper ca orasul asta sa se vindice si sa scape de norul acesta negru care pluteste asupra lui. Trebuie sa apreciem oamenii naturali, lipsiti de falsitate, care pot sa spuna totul pe fata intr-un mod prin care sa aiba grija sa nu jigneasca pe nimeni. E esential sa fim guvernati de normele bunului simt, dar intr-un mod neconventional, cred eu.

Asadar boala de care sufar cred ca e cauzata de virusurile si bacilii orasului meu, care stiu sa-mi omoare fericirea atunci cand aceasta este in plenitudinea ei. Oamenii seci care nu stiu ca trebuie sa stii sa fii fericit mai intai pentru cel de langa tine si mai apoi pentru tine, care nu au viata personala si sunt totalmente interesati sa o cunoasca pe a ta si sa se implice in ea pe cat posibil, cei care nu stiu decat sa ceara si uita sa dea atunci cand li se cere, ei sper ca se gasesc numai in orasul meu. Nu doresc nimanui acest oras, desi probabil multi se regasesc in el. Nu uitati ca fiecare are orasul sau si chiar daca poarta acelasi nume, strazile si cladirile au o cu totul alta forma si un alt miros, nu uitati si ca mucegaiul e pretutindeni, numai bunatatea cred eu ca il poate starpi.

© Rustiuc Mihai Andrei, 02 Aprilie 2010